Olivia Wilde a fost considerată „prea bătrână” pentru The Wolf of Wall Street

de Cristina Grigore în 17 Mar 2016
Martin Scorsese a preferat-o pe Margot Robbie… Replica lui Wilde este surprinzătoare

Într-un centru al divertismentului precum Hollywood-ul, discriminările de orice fel sunt la ordinea zilei, în ciuda faptului că protestele sunt pe măsură, iar schimbarea de atitudine încurajată. Dar când o actriţă de 28 de ani este considerată „prea bătrână” pentru un rol în a cărui vârstă se încadrează, lucrurile sunt un pic exagerate.

De o asemenea experienţă a avut parte actriţa Olivia Wilde, care a participat în 2012 la audiţia pentru rolul lui Nadine, soţia lui Jordan Belfort (Leonardo DiCaprio) în The Wolf of Wall Street. Aceasta avea 29 de ani când s-a căsătorit cu Belfort, în 1991, ceea ce ar fi însemnat că Wilde era de vârsta potrivită… Nu de aceeaşi părere a fost însă şi regizorul care a preferat-o pe Margot Robbie, de 22 de ani, care şi-a făcut astfel intrarea pe uşa din faţă în Cetatea Filmului (viitorul său rol este cel al lui Harley Quinn din Suicide Squad).

Wilde a povestit în emisiunea radio al lui Howard Stern – The Howard Stern Show – cum agentul său i-a transmit după audiţie, pentru a îndulci lucrurile, că regizorul a găsit-o „prea sofisticată” pentru rol. Ea a aflat însă mai târziu cuvintele reale rostite de Scorsese – „prea bătrână”.

Cu toate acestea, starul fostului serial House MD, care a împlinit recent 32 de ani, a preferat să nu mai pună paie pe foc în ceea ce privește discriminarea de vârstă la Hollywood şi a lăudat interpretarea colegei sale mai tinere: „A făcut un rol grozav în film”, a spus ea despre Robbie.

Ceva bun a iesit totuşi şi pentru ea din audiţia picată pentru The Wold of Wall Street. Scorsese i-a remarcat interpretarea şi a distribuit-o, fără alte probe, în serialul Vinyl, pe care l-a realizat pentru HBO. Wilde o joacă aici pe Devon, fostă model şi actriţă, soţia protagonistului, Richie Finestra (interpretat de Bobby Cannavale).

Exploreaza subiecte similare:

Olivia Wilde, actor, The Wolf of Wall Street, Margot Robbie, Martin Scorsese

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
xerses pe 17 martie 2016 22:31
Ce sa-i faci? Varsta este un criteriu cand alegi pe cineva sa pentru un rol...
makomomo pe 21 martie 2016 13:56
Pacat, Olivia Wilde are un farmec aparte si nu e deloc batrana...
steeefan pe 25 martie 2016 18:28
Extraordinar...
Margot a jucat chiar foarte bine.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells