Oficial. Ida este cel mai bun film european al anului 2014!

de Gloria Sauciuc în 14 Dec 2014
European Film Awards s-au decernat sâmbătă în Riga, capitala Letoniei, iar filmul Ida a luat marele trofeu al Academiei Europene, dar şi premiul publicului

Ida, un film despre identitate, familie, credinţă, a câştigat sâmbătă titlul de Cel mai bun film european al anului, în cadrul prestigioaselor premii oferite de Academia Europeană de Film. Producţia, care a rulat în cinematografele noastre în luna noiembrie (mai poate fi văzută în Târgu Mureş), dar şi în cadrul unor festivaluri (TIFF, Bucharest IFF) şi zile de film (Zilele Filmului Polonez) a câştigat nu doar inima membrilor Academiei Europene de Film, ci şi pe cea a publicului, obţinând şi trofeul People's Choice Award.

„Am vrut să fac un film despre istorie, care să nu pară un film istoric, un film moral care nu oferă lecţii, am vrut să spun o poveste în care toată lumea are motivele ei, o poveste mai aproape de poezie decât de o intrigă. Mai mult decât orice, am vrut să mă detaşez de retorica obişnuită a cinema-ului polonez”, a declarat regizorul premiat Pawel Pawlikowski. Polonia din Ida este arătată de „o străină” neranchiunoasă, filtrată prin amintiri personale, emoţie, sunetele şi imaginile din copilărie, a concluzionat Pawlikowski.

Iată lista completă a premiilor Academiei Europene de Film

Filmul european al lui 2014: Ida, regia: Paweł Pawlikowski, scenariul: Paweł Pawlikowski şi Rebecca Lenkiewicz, producători: Eric Abraham, Piotr Dzięcioł şi Ewa Puszczyńska
Comedia europeană a lui 2014: The Mafia Only Kills In Summer (La Mafia Uccide Solo D’estate), de Pierfrancesco Diliberto
Descoperirea europeană a lui 2014 – Premiul Fipresci: The Tribe (Plemya), de Myroslav Slaboshpytskiy
Documentarul european al lui 2014: Master of the Universe, de Marc Bauder
Animaţia europeană a lui 2014: The Art of Happiness (L’arte Della Felicitá), de Alessandro Rak
Scurtmetrajul european al anului 2014: The Chicken, de Una Gunjak
Regizorul european al lui 2014: Paweł Pawlikowski, pentru Ida
Actriţa europeană a lui 2014: Marion Cotillard în Deux Jours, Une Nuit
Actorul european al lui 2014: Timothy Spall, în Mr. Turner
Scenaristul european al lui 2014: Paweł Pawlikowski şi Rebecca Lenkiewicz, pentru Ida
Directorul de imagine european anului – Premiul Carlo Di Palma: Łukasz Żal şi Ryszard Lenczewski pentru Ida.
Monteurul european al lui 2014: Justine Wright pentru Locke
Scenograful european al anului 2014: Claus-Rudolf Amler pentru The Dark Valley (Das finstere Tal)
Designerul de costume european al anului 2014: Natascha
Curtius-Noss pentru The Dark Valley (Das Finstere Tal)
Compozitorul european al lui 2014: Mica Levi pentru Under The Skin
Sound Designer-ul european al anului: Joakim Sundström pentru Starred Up
Premiul Academiei Europene de Film pentru întreaga carieră: Agnès Varda
Realizări europene în cinematograful global: Steve Mcqueen
Premiul pentru o co-producţie europeană – Prix Eurimages: Ed Guiney
People’s Choice Award 2014 pentru Cel mai bun film european: Ida, de Paweł Pawlikowski

Sinopsis extins Ida, cel mai bun film european al anului

De la regizorul premiat Pawel Pawlikowski (Last Resort, My Summer of Love) vine Ida, o dramă emoţionantă şi sensibilă despre o tânără călugăriţă, aflată în Polonia anilor '60 care, pe punctul de a se decide pentru viaţa monahală, descoperă un întunecat secret de familie datând din anii ocupaţiei naziste.

Anna, de 18 ani (Agata Trzebuchowska), o tânără orfană crescută într-o mănăstire, se pregăteşte de călugărie atunci când maica superioară insistă ca Anna să îşi viziteze singura rudă în viaţă. Naivă şi inocentă, Anna se întâlneşte cu Wanda, mătuşa ei (Agata Kulesza), o activistă de partid comunist versată şi cinică. Aceasta o va surprinde pe Anna spunându-i că adevăratul ei nume este Ida, iar părinţii ei, evrei, au fost ucişi.

Această revelaţie declanşează o călătorie dureroasă pe urmele trecutului, în casa părintească şi în secretele unui trecut tăinuit, care evocă o amintire de neşters a Holocaustului şi realităţile comunismului postbelic.

Ce a scris presa internaţională despre film

„O poveste intensă şi incisivă, excelent şi inteligent interpretată”. (The Guardian)
„Unul dintre cele mai bune filme din istoria europeană recentă. The New York Times
„O călătorie în anii '60, filmată monocrom impecabil”. (Cine Vue)
„Puternic înduioşător şi foarte emoţionant”. (Time Out)
„Cadru cu cadru, Ida pare magnific de sumbru, monocromul uimitor combinat cu vremea inevitabil de posacă din Polonia şi
depravările erei comuniste pentru a crea un mediu dur şineiertător”. (The Hollywood Reporter)
„Simplu, obsedant, fără compromisuri, Ida este un film de artă de excepţie ale căror emoții sunt la fel de puternice și
convingătoare, pe cât sunt imaginile de frumoase”. (Los Angeles Times)
„IDA este un testament despre câte de mult poate fi puţinul şi despre puterea interpretărilor pasionale. Lipsit de tehnici superficiale, acest film rafinat explorează identitatea naţională, cât şi personală şi nevoia de credinţă într-o lume uimitoare”. (The Wall Street Journal)

Exploreaza subiecte similare:

Ida, Pawel Pawlikowski, Plemya, Master of the Universe, L'arte della felicità, Marion Cotillard, Timothy Spall, Justine Wright, Locke, Mica Levi, Starred Up, Ed Guiney, Agnès Varda, Das finstere Tal

Alte știri din cinema

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cosmin742000 pe 15 decembrie 2014 13:46
Tocmai am tras si eu filmul Ida
xerses pe 15 decembrie 2014 14:34
L-am cam ocolit pana acum.Dar este pe lista mea de filme de vazut.
lili22 pe 8 ianuarie 2016 07:31
un film care ar trebui vazut....

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells