Orice legătură între Amza Pellea şi tragedia recentă a Japoniei ar părea forţată, pentru cei care nu au ochi să vadă. Peste câteva zile, în 7 aprilie, Amza ar fi împlinit optzeci de ani. Totuşi, fără nici o legătură cu aceasta, joi seara, fiica lui, Oana, pe care o cunoaştem nu numai ca una dintre cele mai bune actriţe ale României la ora actuală, ci şi pentru sufletul ei mare şi curat, doborâtă de durerea celor petrecute atât de departe, dar şi atât de aproape pentru cine are în inimă scurtături pentru marile distanţe, s-a hotărât să iniţieze un moment de rugăciune întru pomenirea celor pieriţi şi ocrotirea supravieţuitorilor pândiţi de spectrul iradierii, în seara de sâmbătă, 19 martie, la orele 20, în faţa Bisericii Kretzulescu. A lansat propunerea pe Facebook . Curând, zeci şi zeci de oameni de teatru, film şi cultură în general, precum şi din alte zone, au început să-şi anunţe participarea - fie fizică, fie doar sufletească.
Am ajuns la Kretzulescu pe la opt fără un sfert. Mai erau două persoane. În minutele următoare, discret, din întunericul care ne înconjura, au prins să se profileze şi altele. În total, aveau să se adune cam patruzeci-cincizeci. Chipurile nu se distingeau, saluturile erau rare şi scurte, iar conversaţii nu se prea legau - ne aflam acolo ca să ne rugăm, nu ca să socializăm. Am schimbat doar câteva cuvinte cu Rodica Negrea, care a comentat că ne e atât de uşor să tratăm cu indiferenţă drama japonezilor, fiindcă se află atât de departe - de parcă asta ar schimba cu ceva lucrurile...
Treptat, în faţa zidurilor de la portic se puneau lumânări, şi tocmai când a sosit şi Oana Pellea şi a început să le aprindă pe ale sale, cele două îngrijitoare ale bisericii, neştiind ce se întâmpla şi temându-se pesemne de vreo acţiune sectantă, au început să se alarmeze. După un scurt dialog cam tensionat, l-au sunat pe preotul paroh, care a vorbit la telefon cu una dintre participante şi a aflat care era situaţia. Şi, în continuare...
Peste câteva minute, părintele paroh, Prof.Univ.Dr.Pr. Vasile Răducă, a apărut personal, a deschis biserica şi ne-a invitat înăuntru, la o slujbă aşa cum se cuvine - deşi neprogramată, scurtă, în faţa unei adunări puţin numeroase, a fost totuşi neasemuit de frumoasă şi vibrantă. Pogorârea Sfântului Duh asupra micii dar evlavioasei adunări se simţea aproape tangibil. În timpul serviciului religios, au fost pomeniţi nu numai japonezii trecuţi în eternitate (nu "în nefiinţă", cum a subliniat părintele că se tot spune prin diverse medii necunoscătoare), ci şi toţi ceilalţi care au pierit recent de morţi năprasnice - în Irak, Egipt, Libia, Sudan - şi, desigur, defuncţii părinţi ai Oanei, Mihaela Domnica şi Amza Pellea. După miruirea tuturor participanţilor, părintele a ţinut o scurtă predică despre sensurile pioşeniei şi ale solidarităţii, menţionând cu umor şi detaliul anecdotic că pe cele două femei de la biserică le speriase tocmai evlavia comună şi adâncă a celor adunaţi acolo.
În momentele despărţirii, când pe toţi încă ne mai stăpânea acea o emoţie profundă, Oana remarca impresionată cât de neaşteptat crescuse, în fiorul credinţei, iniţiativa acelui simplu moment de rugăciune, mulţumindu-ne tuturor că dăduserăm curs chemării ei. Dar, în acelaşi timp, cele mai speciale mulţumiri le merită ea însăşi - care, sub aripa de înger moştenită de la Amza şi Domnica, a dat naştere în seara de 19 martie, 2011, unui moment de comuniune cu divinitatea. Căci, aşa cum aminteşte şi Cristina Stoica Ivanciuc pe pagina Facebook al acestui eveniment, "Acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor."
Părerea ta
Spune-ţi părerea