Vreau să menționez din capul locului: filmul de față nu este potrivit pentru pretențioși și intelectuali bosumflați. Dacă nu era deja evident de când a apărut, seria se prezintă ca o comedie ușurică, pentru marile mase. Pornind de la o premiză neexploatată în spațiul autohton, cea a călătoriei în timp, regizorul Cătălin Bugean a creionat o lume a absurdului cu specific românesc: zgomotoasă și haotică uneori, alteori excesiv de sentimentală și dramatică. Emoțiile superficiale sunt ridicate la rang de caricatură pentru a stârni efectul comic – ceea ce poate funcționa sau nu, depinde de la spectator la spectator.
Da, anumite glume sunt grotești sau nesărate. Da, narațiunea nu se bucură de acuratețe istorică. Da, femeile sunt hiper-sexualizate. Da, există nenumărate plasări de produs – unele mai comice și potrivite decât altele. Dar asta se vinde. Și asta – din câte se vede după apariția celui de-al treilea film – se cere. Dacă nu vreți să susțineți filmele comerciale, nu vă mai uitați. Dacă vă uitați, încercați să vă simțiți cât de bine se poate în timpul acela, fără să vă luați pe voi sau producția prea în serios. Așa cum îl promovează și trailer-ul, e un „balamuc”. Măcar nu pretinde a fi mai mult decât e.
Acum că am lămurit acest aspect, să ne întoarcem la comedia SF. Zăpadă, Ceai și Dragoste III: ...și Noroc continuă exact de unde a rămas predecesorul lui de anul trecut, Zăpadă, Ceai și Dragoste 2: Cu puțin noroc. Cel nou are puțin mai mult Noroc. Singura problemă o reprezintă faptul că, în ciuda recapitulării din debutul filmului, este destul de greu pentru un spectator nou, care nu a văzut restul seriei, să înțeleagă cu exactitate firul narativ și să investească emoțional în personaje.
Aflăm că cei trei protagoniști, Ceai (Levent Sali – Pariu cu viața), Dragoste (Liviu Vârciu – Moștenirea) și Noroc (Bogdan Farcaș – Neidentificat, Clanul) s-au folosit de un lichid de teleportare pentru a scăpa de închisoare și au ajuns în anul 85, în Dacia. Zăpadă a decedat în urma unei altercații și astfel Noroc – de departe cel mai natural personaj datorită interpretării lui Farcaș – s-a alăturat găștii lor. În planul prezent, prietenele lor Mina (Alexandra Timofte), Zina (Diana Sar) și Tina (Irina Noapteș) fug de un colecționar după ce i-au furat un diamant extrem de valoros. Dorința lor e să își dea întâlnire cu băieții și să plece împreună din țară, însă lucrurile nu decurg conform planificării.
Deși scenariul regizorului, scris în colaborare cu Theodor Ineluș, pare să se inspire masiv din filme celebre precum Back to the Future sau Reservoir Dogs, plasarea unor intrigi asemănătoare într-un context pur românesc conferă comediei un caracter de originalitate. Este ceva profund captivant la a privi o prințesă romană plecând în căutarea unei shaorme și rămânând blocată într-o toaletă automată. Întregul film este presărat cu referințe contemporane – Dino Park Râșnov; cinematografice – Casablanca, Nosferatu; și istorice – Împăratul Nerva, sintagma „divide et impera”. Efectele speciale nu sunt cele mai avansate și fragmentarea montajului se resimte pe alocuri, dar muzica instrumentală reușește să compenseze, ritmul lent sau violent fiind ales în funcție de dinamismul scenei. Culorile saturate conturează o estetică plăcută ochiului.
Când lipsa intenționată a calității poate trece drept umor, e greu de spus ce a făcut parte din planul regizoral și ce nu. Dar un lucru e sigur. Mereu e interesant de urmărit ce se poate întâmpla când perioadele istorice se amestecă. Și nu strică să mai renunțăm și noi din când în când la mantia de „iluminați” și să ne lăsăm pradă unei țăcăneli artistice cu de toate. Până la urmă, shaorma cu de toate ne place, nu?