Candidatul perfect oferă o soluție la lipsa acută de reprezentare pe care o simt românii când vine vorba de opțiunile pe care le au pentru un viitor președinte. Soluția este alegerea unui prost. Un prost este inventiv și descurcăreț – are școala vieții. Un conducător de țară prost rezonează cu oricine, pentru că un cetățean intelectual se poate coborî la nivelul lui, pe când unul limitat în gândire ar avea dificultăți în a înțelege ce spune un președinte inteligent. Și nu în ultimul rând, un prost nu are interese ascunse, este autentic și comunică totul deschis.
În filmul lui Alex Coteț, Costică Frântu (Nicu Banea) este prostul pe care cei din partidul la putere l-au ales să candideze la președinția țării. El dorește doar să își recupereze locul de parcare de la vecinul care acum plătește pentru el, însă colegii lui de breaslă încearcă în mod deliberat să piardă alegerile, pentru a scăpa de o amendă uriașă. Ce nu au anticipat ei este tracțiunea la public pe care un măturător analfabet de scară de bloc o poate avea, pentru că pleacă de jos.
Distribuția reunește actori deja consacrați în cinematografia românească, precum Iulian Postelnicu (Anul Nou care n-a fost, Las fierbinți) în rolul lui membrului de partid Nicolae Chioru, Cătălina Grama (Pup-o, mă!, Clanul) ca ispita Vântuleasa, Matei Dima (Miami Bici, Teambuilding) în interpretarea contra-canditatului Siminel Roșianu, Andi Vasluianu (Hârtia va fi albastră, Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii) în rolul lui Călin Gălbioru, sau Alex Bogdan (Tati Part Time, Libertate) care e Victor Brânza, un alt politician corupt. Lista este completată de nume ca Daniel Achim, Roxana Condurache, Cătălin Herlo și Cătălina Mihai.
Umorul derivă atât din numele politicienilor lacomi, ceea ce pentru bacalaureat numeam „comic onomastic”, cât și din situațiile absurde în care sunt plasate personajele. În acest circ, nimic nu mai pare imposibil. Una dintre angajatele la stat este în concediu medical de patru ani și a venit la birou doar ca să „împrumute” niște rechizite pentru fiica ei. Nicolae Chioru se aruncă de pe geam când află că nu va mai putea fura la fel de mult în anul următor, însă nu pățește nimic fiindcă sala se află la parter. Siminel Roșianu plânge când tatăl său îl amenință că îi confiscă escortele dacă nu candidează la președinție. Acestea sunt doar câteva exemple. Nu are sens să le înșir pe toate fiindcă aproape fiecare minut al filmului este presărat cu ele.
Deși glumele sunt exagerate și îngroșate pentru a spori efectul comic, ele își găsesc în continuare rădăcina în mentalități și comportamente cât se poate de palpabile. Paralela între realitate și parodie nu este realizată deloc subtil, astfel încât fiecare spectator poate conștientiza tragedia ascunsă de fapt în spatele umorului. Este specific românesc să faci haz de necaz, dar devine cu atât mai avantajos să poți face asta și în același timp să tragi un semnal de alarmă cu privire la o problemă stringentă pentru toți: clasa politică nu ne „trage în sus” cum făcea singura angajată cu studii superioare din birou. Dimpotrivă. Ce putem noi face este să râdem, dar apoi să trecem și la acțiune.
