După succesul avut cu filme similare, care arată prietenia dintre un copil și un pui de animal (Mia and the White Lion, Autumn and the Black Jaguar), regizorul Gilles de Maistre se întoarce cu Un panda pe nume Moon, o comedie de aventură ce îi are în centru pe Tian și noul său companion. Scenariul este scris de soția cineastului și recurenta sa colaboratoare, Prune de Maistre, iar distribuția reunește actori de renume (Alexandra Lamy, Sylvia Chang, Ye Liu) și tineri debutanți (frații Nina Liu Martane și Noé Liu Martane, băiatul interpretând rolul principal).
Tian, un gamer înfocat, și sora lui Liya, o dansatoare talentată, s-au născut într-o familie multiculturală, cu o mamă franțuzoaică, Emma, și un tată chinez, Fu. Obsedat de muncă, performanță și note și dezamăgit de prestația fiului său la școală, Fu își trimite copiii să locuiască peste vară cu bunica lor Nai Nai, izolată în munții împăduriți ai Chinei. Într-una dintre zile, plecat după lemne de foc, Tian găsește întâmplător un pui de panda, specie conservată la nivel mondial. Știind că este ilegal să interacționeze cu el și habitatul lui natural, băiatul păstrează secretul și continuă să petreacă timp cu singurul său prieten. Asta până când lucrurile se complică...
Personajele sunt conturate cu atenție la detalii și evoluează pe parcursul narațiunii. Dacă inițial Tian pare dezinteresat de învățătură și ajunge primul din clasă doar fiindcă îl forțează tatăl lui, la final realizează care este adevărata lui pasiune și ce drum profesional ar trebui să urmeze. Liya, amorțită emoțional și prizonieră a unor limitări auto-impuse, începe cu timpul să își acorde libertatea meritată: își dă voie să plângă și să simtă sentimente intense, trece de la dansuri tradiționale ca „Dansul lunii” la hip-hop și îl judecă mai puțin pe fratele ei.
Părinții nu sunt nici ei prea în vârstă pentru a învăța din această călătorie propriu-zisă, dar și metaforică. Dacă Emma dobândește curajul de a se impune în fața soțului și a-și face punctul de vedere cunoscut, Fu recunoaște că s-a înșelat în privința fiului său și în abordarea lui de parenting. Astfel îl susține pe Tian în a face ceea ce îi place cu adevărat. Această transformare radicală este punctată atât de mărturisirea lui, cât și de lectura de la sfârșitul filmului: Think Again de Adam Grant, o carte despre cum să îți schimbi opiniile și să înveți să asculți și alte puncte de vedere.
Un panda pe nume Moon se bucură de o coloană sonoră diversificată, cu melodii cu versuri ca Creep de la Radiohead, cântată de Tian, dar și compoziții instrumentale. Însă, dacă la muzică aveam o certitudine, nu am fost sigură că ursulețul alb-negru e real sau CGI până nu am văzut un material video din culise. În el, regizorul subliniază importanța respectării animalelor atunci când sunt filmate, fiindcă nu pot fi forțate să facă nimic. Și, într-adevăr, comportamentul firesc și lipsit de intenție al puiului de panda trădează faptul că nu privim o animație făcută pe calculator, iar tocmai asta îi conferă un farmec aparte.
Deși dublajul inexpresiv scade calitatea interpretărilor actoricești și anumite situații narative nu au logică, comedia de familie rămâne încă o alegere potrivită pentru a fi vizionată de copii împreună cu părinții, deoarece vorbește despre presiunile și pretențiile nerealiste ale celor din urmă, înțelepciunea bunicilor, prietenie, maturizare prematură și conservarea animalelor și a mediului.
