O piatră prețioasă coreeană: filmul Smugglers, cel mai nou titlu al regizorului hitului The Battlefield Island

de Gloria Sauciuc în 15 Aug 2023
Smugglers: femeile care pescuiau stridii devin eroi de acţiune în noul film coreean

În anii 1970, pe când Coreea de Sud era închisă lumii exterioare, piața neagră prospera, localnicii găsind acolo de la țigări americane la biscuiți. Deși această lume ilegală era condusă de bărbați, nu ar fi fost totuși posibilă fără o mână de femei, șase la număr, bune scufundătoare, cunoscute sub numele de Haenyeo: ele erau cele care pescuiau marfa traficată din mare. Aceasta este premisa filmului „girl-power” Smugglers, cea mai nouă producție a regizorului Ryoo Seung-wan (The Battlefield Island), regizor care și-a imaginat un mod interesant de a aduce șase personaje feminine în mijlocul unei complicate acțiuni de contrabandă, scrie Variety.

Cu o coloană sonoră a la Lalo Schifrin (de la compozitorul Chang Ki-ha) și cu costume de epocă, filmul se prezintă ca o relicvă a unor vemuri grele din trecut, dar cu o dinamică de egalitate între genuri de mare actualitate, mai notează publicația.

Personajele, cele șase femei, încep ca pescuitoare de stridii – cel puțin până când poluarea alungă stridiile. Faptul că ele pornesc de la această meserie onorabilă și tradițională le va face mai îndrăgite publicului coreean. Priceperea lor de scufundătoare susține contrabanda într-un punct cheie: înainte de controlul vamal, navele aruncă mărfurile peste bord lângă insula Broaștei Țestoase, iar fetele, care știu bine locul pe sub apă, recuperează ușor lăzile cu marfă.

Peste noapte, fetele trec de la pescărițe îmbrăcate în zdrențe la vestimentații de vedete de cinema: gustul dulce al succesului. Apoi, după un denunț anonim, doi complici cad peste bord și se îneacă, și fetele - mai puțin una - sunt arestate. În timp ce prietenele ei sunt inchise, Choonja (Kim Hye-soo) se mută la Seul, unde micile ei escrocherii atrag atenția unui mafiot, sergentul Kwon (Zo In-sung). Pe atât de frumos pe cât e de crud, Kwon se lasă convins de Chungya să facă afaceri împreună. De vreme ce numai ea și cu prietenele ei se descurcă la ceea ce și-au propus, ea are clar un avantaj. Totuși, va trebui să se împace cu prietenele ei care au făcut închisoare.

Ryoo și co-scenariștii Kim Jung-youn și Choi Cha-won construiesc mare parte dintre intrigile filmului legate de loialitate și de trădare care cere regizorului să dea timpul înapoi și să dea replay la anumite scene, în maniera lui Guy Ritchie, scrie Variety. Smugglers are stil, dar nu este într-atât de căutat încât să fie greu de urmărit, mai scrie publicația. Totuși, pentru un film de peste două ore, este păcat că nu pune accent pe toate cele șase personaje. Numai două dintre ele se impun.

Filmat în format widescreen de către directorul de imagine Choi Young-hwan, Smugglers dă brusc la o parte tonul de desene animate de la început devenind dramatic pentru ultimele scene.

Prinsă între trei bărbați autoritari – interlopul Kwon, vameșul Jang-chun (Kim Jong-soo) și gangsterul local Do-ri (Park Jeong-min) scufundătoarea are un plan simplu: să îi stârnească pe unii contra altora. Planul ajută acțiunii filmului, pe măsură ce Ryoo pune la cale o confruntare brutală între Kwon și o mică armată de adversarI, un omagiu către John Woo și propriul mentor al lui Ryoo, Park Chan-wook.

Totuși, scena de luptă nu concurează cu punctul culminant de sub apa demn de Thunderball. Sub apă, femeile se susțin una pe alta, pe când bărbații sunt fiecare pentru el.

Exploreaza subiecte similare:

Thunderball, Smugglers, Park Chan-wook

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells