Scenaristul marelui succes "Borat", Dan Mazer si Damian Jones - producatorul comediei "The History Boys", vor realiza impreuna o comedie despre concursul international de muzica Eurovision. Scenariul filmului "Eurovision: The Movie" se bazeaza pe o idee originala a cuplului Jones – Mazer. Lungmetrajul va fi produs de compania Working Title. Festivalul este recunoscut ca fiind de o calitate indoielnica, marcat pe alocuri de kitsch si cateodata nepotrivit de comic. Eurovision este unul din evenimentele de televiziune cu cea mai mare audienta in Europa. Cea de-a 52-a editie a concursului organizat de European Broadcasting Union, a avut loc sambata, la Helsinki, Finlanda. Una dintre traditiile acestui concurs este aceea ca tara castigatoare organizeaza editia de anul urmator a evenimentului.
