O aplicaţie de coşmar: premisa filmului face toți banii

de Gloria Sauciuc în 24 Oct 2019
Pentru un public care caută horror în weekendul de dinainte de Halloween

La o petrecere de absolvire a liceului, câțiva prieteni care beau bere împreună își propun să încerce o aplicație stranie pentru mobil: una care spune cât mai are fiecare de trăit în filmul Countdown, în premieră pe marile noastre ecrane.

Aplicația stârnește un val de entuziasm, până când una dintre fete, Courtney (Anne Winters), vede că ar mai avea numai trei ore de trăit... Atunci când ea refuză să urce în mașină cu Evan (Dillon Lane), iubitul ei care a consumat alcool, aplicația lansează un avertisment „user agreement broken”, și ceva întunecat și nevăzut se aruncă asupra tinerei care moare atunci când numărătoarea ajunge la zero... Aceasta este introducerea, după care imediat scenaristul-regizor Justin Dec intră în domeniul poveștii propriu-zise.

Quinn Harris (Elizabeth Lail), o asistentă medicală proaspăt absolventă, este în același spital în care Evan urmează să fie operat. Evan este panicat, deoarece aplicația îi spune că va muri pe masa de operație. Urmează să primească același mesaj terifiant, înainte de a muri într-un mod dezgustător și inexplicabil. Totuși, înainte să moară Evan, aplicația trezește curiozitatea cadrelor medicale care o încearcă, inclusiv asistenta Quinn care află că mai are trei zile de trăit...

Tânăra încearcă diverse moduri de a dezactiva aplicația, fără succes însă, deși între timp face echipă cu Matt Monroe (Jordan Calloway), un tânăr care se lovește de aceeași problemă. Quinn și Matt, împreună cu sora adolescentă a acesteia (Talitha Bateman) merg la un preot (P.J. Byrne) a cărui înfricoșătoare fascinație vizavi de exorcisme îl fac persoana ideală pentru a explica logica poveștilor cu demoni.

Regizorul debutant Justin Dec reușește să înlănțuiască inspirat secvențele horror, folosind câteva sperieturi de școală veche. Reușește să introducă și un dram de umor, în special prin personajul preotului jucat de Byrne.

Countdown nu este cu totul un film original, având secvențe destul de similare cu Final Destination. Totuși, rezultatul este suficient de bun pentru a satisface un public care caută horror în weekendul de dinainte de Halloween.

Exploreaza subiecte similare:

Countdown

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells