Numărul morţilor din John Wick, după regizorul peliculei

de Cristina Grigore în 3 Nov 2016
Potrivit lui Chad Stahelski, numărul stabilit în video-ul YouTube, Kill Counter, nu este corect

Alert şi plin de bătăi şi împușcături, John Wick pare că şi-a câştigat locul în topul filmelor cult, iar fanii analizează încă aspecte inedite ale producţiei. Un exemplu este demersul realizatorilor canalului YouTube Kill Counter, în care s-a încercat o numărătoare a celor pe care protagonistul îi ucide în film. Într-un interviu recent acordat publicaţiei Empire, Chad Stahelski, regizorul lui John Wick (şi John Wick 2), susţine că numărul găsit – 76 – nu este tocmai exact.

„Acel număr e cam mic. Am văzut video-ul, însă ei au uitat să îi ia în considerare şi pe tipii din autoturismele SUV pe care John le-a lovit şi distrus. Dacă îi punem şi pe aceştia, se ajunge la 84”, a menţionat el.

Cineastul şi-a corelat afirmaţia cu ceea ce se va întâmpla în sequel, despre care a spus că va fi chiar mai violent. John Wick 2 îşi mută acţiunea la Roma, locul în care personajul lui Keanu Reeves este din nou forţat să-şi amâne retragerea şi îşi pune serviciile în slujba unui prieten, care luptă împotriva unei elite a asasinilor. Cu Ian McShane, John Leguizamo, Laurence Fishburne, Bridget Moynahan, Ruby Rose şi Common în distribuţie, filmul va ajunge în cinematografe pe 10 februarie, anul viitor.

Exploreaza subiecte similare:

Chad Stahelski, John Wick, John Wick: Chapter 2

Alte știri din cinema

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells