„Nu ne putem permite să nu avem succes cu sequel-urile Avatar”, a spus James Cameron

de Cristina Grigore în 18 Ian 2018
„Lucrul care îţi oferă cel mai puţin siguranţă este încercarea de a obţine siguranţa”, a mai spus cineastul

Într-un discurs ţinut în cadrul unui eveniment organizat de Asociaţia Criticilor de Televiziune de promovare a seriei de documentare a celor de la AMC, Visionaries, James Cameron a vorbit şi despre continuările filmelor Avatar. Cineastul a subliniat amploarea proiectului şi necesitatea ca acesta să obţină succesul scontat.

„La nivelul la care se află bugetele acestor filme, nu ne putem permite să le lăsăm să eşueze. Sigur, ca artist, trebuie să îţi dai voie să şi riști, să şi greşeşti, indiferent care este miza. Uneori, lucrul care îţi oferă cel mai puţin siguranţă este încercarea de a obţine siguranţa”, a spus Cameron.

„Nu contează cât de mult investeşti în efectele vizuale şi scenografie. Dacă povestea nu funcţionează, dacă nu creezi o conexiune cu personajele, nu ţine. Lecţia pe care am învăţat-o din primul film şi pe care am aplicat-o în realizarea continuărilor este că, cu cât este mai spectaculoasă partea vizuală, cu cât este mai supranaturală şi mai îndrăzneaţă, cu atât trebuie să aibă o mai mare legătură cu partea emoţională, a trăirilor autentice şi a interacţiunii dintre personaje”, a mai explicat regizorul.

Avatar 2 va ajunge pe marile ecrane în decembrie 2020. Seria se va încheia în 2025, când va fi lansat, tot în luna decembrie, Avatar 5.

 

Exploreaza subiecte similare:

James Cameron, Avatar 2, Avatar

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells