Nu genul protagonistului, ci bugetele de producție și publicitate dau succesul la încasări

de Gloria Sauciuc în 10 Feb 2020
Distribuția și povestea filmului sunt elemente cheie pentru succesul la box-office, conform celui mai recent studiu

Ideile încetățenite după care filmele cu protagoniști feminini sau cu personaje nereprezentative pentru populația generală în rolurile principale au un succes moderat comparativ cu acelea cu eroi bărbați albi au fost contestate de cel mai recent studiu, citat de The Hollywood Reporter.

Primele primesc buget mai mic pentru publicitate și sunt distribuite în mai puține săli, conform studiului ReFrame semnat de către Stacy L. Smith de la USC Annenberg School for Communication and Journalism, împreună cu prof. univ. Rene Weber și cu laboratorul Media Neuroscience de la secția de comunicare a UCSB.

Nu genul personajului titular, ci efortul financiar pentru a promova și a crea aceste filme dă succesul la încasări...

Studiul a arătat că filmele cu protagoniști bărbați albi au avut un buget mediu de producție în valoare de 51.995.000 de dolari, cele cu bărbați din minorități în rolurile principale sunt pe locul doi (cu buget de producție alocat de 38.505.000 dolari), cele cu femei albe pe locul trei (31.280.000 dolari) și cele cu femei din minorități pe locul patru, cu 19.232.000 dolari. 

„Rezultatul acestei analize sugerează că nu genul personajului titular, ci efortul financiar pentru a promova și a crea aceste filme canalizează succesul la încasări”, scriu autorii. „Odată ce diferențele de susținere sunt luate în calcul, rasa/etnia personajelor principale este al doilea predictor puternic al succesului la box-office în Statele Unite și în străinătate”.

Cei mai puternici predictori pentru succesul la box-office în Statele Unite, conform acestei analize, sunt densitatea distribuției, impactul poveștii și costul de producție, în această ordine, mai arată studiul. Succesul internațional la box-office este influențat decisiv de publicitatea internațională, de numărul de piețe internaționale pe care filmul are premiera, de costurile de producție, de impactul poveștii, dacă filmul este sau nu distribuit în China, dacă există sequel-uri, procentajul de personaje feminine și procentajul de personaje sub-reprezentate, în această ordine, mai arată studiul.

„Per total, raportul subliniază că subiectivitatea vizavi de femei și de persoanele de culoare generează procesul de decizie, și nu o înțelegere sofisticată a pieței”, scriu autorii. „Aceasta rezultă într-o susținere mai slabă acordată filmelor care au în rolurile principale femei și personaje de culoare, comparativ cu bărbații albi. Pornind de la aceste date, factorii de decizie pot regândi modul în care alocă resurse filmelor și modul în care ar putea influența performanța financiară globală”, concluzionează autorii studiului.

Studiul a luat în calcul cele mai de succes 100 filme lansate între 2007 și 2018, ceea ce a dus la un total de 1200 de filme luate în calcul. Pentru o analiză calitativă, studiul a redus eșantionul la 817 lungmetraje de ficțiune cu un singur protagonist.

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
blackmore pe 11 februarie 2020 01:22
Adica reclama e sufletul comertului.Comertul-sufletul.Poti sa vinzi si un kkt daca il promovezi bine, adica sa ii prostesti pe prosti.Si cum numarul prostilor de pe planeta este exponential mai mare decat al celor cu macar un neuron valid, sa nu mai zic de cei inteligenti pe care poti sa ii numeri , asa se scot bani si din "industria" "filmului "

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells