Now You See Me, alert

de Ştefan Dobroiu în 13 Iun 2013
Imprevizibil şi amuzant, filmul lui Louis Leterrier are cu ce atrage atenţia

Ne place întotdeauna când o echipă de (aparent) perfect antrenaţi agenţi FBI se răfuiesc cu nişte echivalenţi moderni ai lui Robin Hood, care nu duc deloc lipsă de carismă. Aşa stau lucrurile şi în Now You See Me: Jaful perfect, căci eroii sunt patru iluzionişti interpretaţi de Jesse Eisenberg, Woody Harrelson, Isla Fisher şi Dave Franco care iau lumea pe nepregătite când, aflaţi pe o scenă în Las Vegas, fură trei milioane de euro dintr-o bancă franceză şi oferă întreaga sumă publicului. Este de ajuns pentru ca agentul FBI Dylan Rhodes (Mark Ruffalo) să înceapă o cursă contracronometru pentru a-i prinde pe cei patru, mai ales că le ştie următoarea destinaţie: un spectacol în New Orleans.

Marele merit al lui Now You See Me este ritmul, care nu te lasă nicio clipă să cugeţi la găurile din scenariu şi care transformă filmul, dacă nu într-o premieră de ţinut minte, măcar în două ore de evadare într-o lume a magiei, a iluziei, dar şi a jafurilor puse la punct la milimetru.

Pe lângă numele mari anunţate deja, din distribuţie mai fac parte Morgan Freeman, în rolul unui vârstnic inamic al iluzioniştilor, care a transformat într-o datorie de onoare deconspirarea trucurilor lor, dar şi Michael Caine, în cel al sponsorului celor patru iluzonişti, sau Mélanie Laurent în cel al unei agente Interpol trimise să colaboreze cu FBI-ul pentru a recupera banii furaţi din Europa.

Louis Leterrier    ştie să construiască spectacol pe ecran, iar actorii aduc un carismatic melanj de aplomb şi bună-dispoziţie, astfel încât spectatorii se amuză, bat din palme şi rămân nedumeriţi, exact aşa cum o cere scenariul. Doar că sfârşitul vine cu o "surpriză" care strică multe şi nu puţini se vor considera înşelaţi de rezolvarea facilă şi "imprevizibilă" pusă la cale scenariştii filmului. Mai mult, aceştia (cinci la număr!) petrec atât de puţin timp cu dezvoltarea personajelor, încât acestea au mai degrabă un statut de obiecte de recuzită decât de eroi în carne şi oase.

În ciuda problemelor cu scenariul şi sfârşitul, Now You See Me face ce face şi te ţine în miezul acţiunii, cu trucuri incredibile ale personajelor (producătorii s-au lăudat că nu au folosit efecte speciale pentru realizarea acestora, dar să-i credem oare?), mult umor, urmăriri de maşini şi jocuri de oglinzi, în care nimic nu este ceea ce pare a fi. Ca să fim sinceri, este mai mult decât oferă multe alte premiere ale momentului, aşa că Now You See Me, fără a fi mai mult decât un alt film cu jafuri, este în acelaşi timp aproape tot ceea ce-şi doresc majoritatea spectatorilor din România: o distracţie inofensivă şi eficientă, numai bună pentru a petrece câteva ore în sala de cinema alături de câţiva prieteni buni.

Exploreaza subiecte similare:

Now You See Me, Isla Fisher, Dave Franco, Jesse Eisenberg, Woody Harrelson, Mélanie Laurent, Michael Caine, Morgan Freeman, Mark Ruffalo

Alte știri din cinema

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Chris Hemsworth despre rolul din Furiosa: Saga Mad Max: ”Este un vis devenit realitate”

Chris Hemsworth îl interpretează pe Dementus, personajul principal negativ din ceea ce se anunță a fi un spectacol cinematografic de neratat

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_28 pe 13 iunie 2013 15:07
cred ca o sa-l pun pe lista mea de must see chiar si numai pentru distractie
radu3455 pe 13 iunie 2013 16:39
abia astept sa-l vad

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells