Studiourile Warner au în plan mai multe recreeri ale unor celebre
filme din anii ’90. După recent anunţatul Soapdish (o comedie romantică cu
Sally Field, Kevin Kline şi Robert Downey Jr.), a venit rândul celebrei poveşti
de dragoste din The Bodyguard să fie reprodusă într-o manieră modernă, scrie
The Hollywood Reporter.
Lansat în 1992 şi cu încasări de aproape o jumătate de miliard de dolari, care justifică din plin decizia de remake a celor de la Warner, The Bodyguard a spus povestea unui fost agent secret (Kevin Costner) angajat să păzească o cântăreaţă (Whitney Houston) de periculosul său urmăritor. Scenariul original i-a aparţinut lui Lawrence Kasdan (Raiders of the Lost Ark, The Big Chill), iar pentru cele două cântece interpretate de Houston, I Will Always Love You şi I Run to You, filmul a fost nominalizat la Oscar.
Noua poveste, scrisă de Jeremiah Friedman şi Nick Palmer, va transforma personajul lui Costner într-un veteran al războiului din Irak a cărui primă însărcinare, odată întors acasă, va fi tot aceea de a nu o scăpa din ochi pe cântăreaţă. Numai că, de data aceasta, misiunea sa va fi îngreunată de noile mijloace de comunicare ale vremii: Twitter, Google Maps, plus site-uri ce urmăresc fiecare mişcare a celebrităţilor.
Pentru ca filmul să fie un succes şi să atragă spectatorii prin ceva mai mult decât binecunoscutul titlu, producătorii vor trebui, probabil, să găsească două staruri de calibru pentru rolurile principale. Artista Beyonce nu va fi însă una dintre posibilităţi, urmând să filmeze un alt remake, sub regia lui Clint Eastwood, intitulat A Star Is Born.
Părerea ta
Spune-ţi părerea