Noul proiect al lui Keanu Reeves, un thriller SF realizat de producătorul lui Matrix

de Cristina Grigore în 29 Oct 2014
Replicas îl va avea pe actor în rolul unui neurochirurg forţat să îşi depăşească limitele şi să-şi exploateze la maxim abilităţile

Ieşit recent din cursa pentru rolul titular din Doctor Strange, Keanu Reeves s-a orientat spre un nou proiect, un thriller SF în care va juca rolul unui neurochirurg vizionar şi ambiţios, intitulat Replicas. În regia lui Tanya Wexler, producţia va fi demarată în primăvara lui 2015.

Potrivit Deadline.com, scenariul imaginat de Chad St. John va urmări personajul lui Reeves în încercarea de a face tot posibilul pentru a-şi readuce la viaţă familia moartă într-un accident de maşină, „chiar dacă asta înseamnă să intre în conflict cu forţe guvernamentale, cu poliţia şi cu ştiinţa înseşi”.

„Din experienţa pe care am avut-o lucrând cu Keanu la franciza Matrix şi pelicula Constantine, am fost dintotdeauna impresionat de abilitatea lui de a aduce o doză autentică de umanitate genului SF prin interpretarea sa”, a spus producătorul Lorenzo di Bonaventura, cel care va lucra alături de actor şi la Replicas.

Reeves a admis recent să şi-ar dori să existe un echilibru mai mare între proiectele sale independente şi cele realizate în colaborare cu marile studiouri. El a mai menţionat şi că i-ar fi plăcut să aibă şansa de a juca rolul unui supererou de calibru.

Exploreaza subiecte similare:

Keanu Reeves, Lorenzo di Bonaventura, Tanya Wexler

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Bayard pe 29 octombrie 2014 10:52
Suna oribil... Keanu Reeves nu mai atrage lumea in cinematografe, cu siguranta nu pe cei tineri. Nu mai poate sa fie personajul principal al unui film, cel putin momentan. Ar fi fost esential pt el sa prinda un rol intr-unul din universurile Marvel sau DC. Chiar si ca actor secundar (dar interesant), sau ca villain.
bloodthirst pe 29 octombrie 2014 11:27
K. Reeves ar trebui sa se adune si sa realizeze ceva de pomina (ex. Matrix), degeaba se chinuie cu realizari infime care nu reusesc nici macar sa-si depaseasca bugetul...
saysmile pe 29 octombrie 2014 22:25
Keanu... hmmm. Mie, personal, mi-a placut putin 47 Ronin, insa filmele de genul acesta, independente, l-au cam tras in jos. Ar trebui sa se zbata mai mult pentru a prinde un rol, daca nu principal, macar secundar, intr-un film de calibru, alaturi de studiouri serioase.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells