Noul Mortal Kombat va avea un tip de umor asemănător celui din filmele Marvel

de Cristina Grigore în 22 Mar 2019
Afirmaţia îi aparţine scenaristului peliculei, Greg Russo

Scenaristul viitorului film Mortal Kombat a declarat că producţia, care este un reboot, va încorpora un tip de umor asemănător celui din filmele Marvel, însă cu un ton mai matur. Într-un interviu acordat DiscussingFilm.net, Greg Russo a menţionat şi că franciza nu poate fi caracterizată doar prin violenţă.

„Există şi o parte sumbră în adaptarea Mortal Kombat? Cred că da, însă nu asta înseamnă Mortal Kombat pentru mine. Uitaţi-vă la personajul Kano, de exemplu, care este grozav. Face mereu glume. Eu zic că trebuie să existe şi un ton amuzant, lucrurile nu trebuie să fie luate mereu în serios. Chiar dacă avem violenţă, lupte şi sunt în joc mize serioase, cu mare încărcătură emoţională pentru toţi cei implicaţi, este totuşi nevoie şi de amuzament, de simţul umorului. Chiar dacă nu îmi place asta, o să fac această comparaţie directă cu Marvel, ce au încă filme amuzante, sunt mereu puşi pe glume, însă ale noastre vor fi ceva mai mature”, a explicat Russo.

James Wan, care se ocupă de producţia noului Mortal Kombat, a spus că, deşi este în lucru de mai mulţi ani, nu va grăbi dezvoltarea proiectului, pentru că doreşte ca acesta să fie cât mai fidel universului seriei de jocuri video din care este inspirat. Potrivit unui mesaj publicat de Russo pe contul său de Twitter, scenariul filmului este terminat, însă distribuţia şi data de lansare nu au fost încă alese. În scaunul regizoral a fost numit Simon McQuoid. 

Exploreaza subiecte similare:

James Wan

Alte știri din cinema

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Chris Hemsworth despre rolul din Furiosa: Saga Mad Max: ”Este un vis devenit realitate”

Chris Hemsworth îl interpretează pe Dementus, personajul principal negativ din ceea ce se anunță a fi un spectacol cinematografic de neratat

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells