Noul film Star Wars va ocoli sezonul marilor premii pentru a ţine secretă intriga filmului până la debut

de Cristina Grigore în 13 Nov 2015
Un singur fan a avut ocazia sa vadă pelicula înainte de lansare - Daniel Fleetwood, un bolnav de cancer din Statele Unite, a văzut filmul pe patul de moarte

Studiourile Disney au hotărât să nu trimită spre evaluare către National Board of Review pelicula Star Wars Episode VII The Force Awakens, pentru ca filmul să nu poată fi vizionat în Statele Unite înainte de lansarea stabilită pentru 18 decembrie. Decizia va ţine pelicula departe de principalele evenimente cinematografice ce vor preceda marea gală a premiilor Oscar, scrie Deadline.com.

Pelicula nu va putea fi astfel vizionată de specialiștii ce vor stabili câștigătorii galelor New York Film Critics, Los Angeles Film Critics Association şi Screen Actors Guild, deoarece aceste evenimente vor avea loc înainte de lansarea filmului. Filmul nu va intra nici în cursa pentru câştigarea unui Glob de Aur, însă va prinde nominalizările la Oscar, ce vor fi votate la începutul lunii ianuarie şi anunţate pe 28 februarie.

„Niciunul dintre cei care doresc să vadă Star Wars nu aşteaptă să îşi dea criticii cu părerea, nu aşteaptă premii sau cronici pentru a se hotărî dacă merge să îl vadă. Pentru a atrage un public numeros, acest film nu are nevoie de premii”, a spus preşedintele New York Film Critics Circle, Marshall Fine.

Un singur fan al peliculei a avut până acum ocazia de a vedea producţia - Daniel Fleetwood, un bolnav de cancer în vârstă de 32 de ani, căruia i-a fost permisă vizionarea unei variante nefinisate la montaj săptămâna trecută, chiar înainte de moartea sa.

Exploreaza subiecte similare:

Star Wars: Episode VII - The Force Awakens, oscar 2016

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cosmin742000 pe 13 noiembrie 2015 13:20
Eu sunt un fan Star Wars dar nu ma astept la nimic bun din partea acestui film asa cum nu m-am asteptat si nu nu m-am inselat nici la ultimele 3
Phantom_sub pe 14 noiembrie 2015 20:40
Daca nu te astepti la nimic bun, in mod sigur nici nu o sa-ti placa. Universul iti da ceea ce ceri. Am experimentat asta pe pielea mea.
Phantom_sub pe 14 noiembrie 2015 20:41
Mie, din cele trei, mi-au placut 1 si 3 cel mai mult.
danny987 pe 14 noiembrie 2015 23:37
De fapt e mai bine sa nu ai nicio asteptare,poate ai sa fii surprins placut,sau poate nu.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells