Noul film „Predator”: o perspectivă inedită, o reinventare a francizei

de Gloria Sauciuc în 15 Aug 2015
Va egala sau va depăși „Predator”-ul din 1987, regizat de John McTiernan, cu Arnold Schwarzenegger?

Anul trecut am aflat că Shane Black, regizorul filmului Iron Man 3, va face un nou filmPredator” pentru 20th Century Fox. Într-un interviu recent cu publicația Collider, producătorul John Davis a vorbit despre progresele făcute și a declarat că versiunea la care lucrează are o perspectivă nouă și va reinventa franciza.

„Shane a făcut un film și face acum un pilot, dar am citit mult din scenariul lui și cred că e genial. E distractiv și a recreat o franciză faimoasă într-un mod diferit, interesant, privind-o dintr-o perspectivă diferită. E un scriitor-regizor uimitor. Are o perspectivă unică, care te face să te simţi din nou entuziasmat. Îmi place această franciză. Este primul film pe care l-am făcut până acum. Îmi amintesc cum eram în junglă cu Arnold [Schwarzenegger] ca un copil de 28 de ani și îmi spuneam, 'Este o chestie distractivă!'... Shane este uimitor. E un povestitor uluitor”.

Black este contractat să regizeze noul film și povestea pe care o scrie va păstra continuitatea francizei. El lucrează la scenariu cu Fred Dekker, co-scenaristul lui Black la clasicul „Monster Squad”.

Davis şi-a continuat declaraţia: „Shane are un partener de scenariu, Fred Dekker. Lucrează împreună și Fred este minunat. Cei doi, împreună, sunt în industrie de o lungă perioadă de timp, dar scrisul este atât de proaspăt, perspectiva este foarte nouă. Vă spun că e ceva neaşteptat şi veţi spune: 'Este cel mai distractiv mod de a reinventa o franciza'. Adică e tipul care a scris Iron Man 3”.

Black a lucrat şi alte filme, precum franciza „Armă mortală”, „Săruturi şi focuri de armă”, și, desigur, „Monster Squad”.

Așadar, să așteptăm să vedem ce va face cu „Predator”. Va egala sau va depăși „Predator”-ul din 1987, regizat de John McTiernan, cu Arnold Schwarzenegger?

Exploreaza subiecte similare:

predator

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
spartacus pe 17 august 2015 15:14
Mie, unul, mi-au plăcut toate filmele din această serie. Am auzit pe multi că lor li s-au părut foarte proaste, dar nu e cazul meu - le revăd cu plăcere când am ocazia. Dar aceasta e doar părerea mea. Acum se planifică apariţia altor filme, e perfect!...
Cristian-Marius-Matei pe 5 septembrie 2015 13:25
cele crossover cu Alien n au fost prea stralucite
Cristian-Marius-Matei pe 5 septembrie 2015 13:26
nicio sansa sa l depaseasca pe cel cu Arnold, avand in vedere cum se fac relansarile in acesti ani
Cristian-Marius-Matei pe 6 septembrie 2015 23:12
am banuiala ca o sa fie o mare porcarie

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells