Acum 50 de ani, Exorcistul lua pe nepregătite Statele Unite, făcându-şi spectatorii să leşine/vomite cu violenţa sa explicită şi efectele speciale revoluţionare în epocă. Avea să devină primul horror nominalizat la Oscarul pentru Cel mai bun film şi avea să rămână timp de 45 de ani horror-ul cu rating-ul R (spectatorii sub 17 ani trebuie însoţiţi de un adult pentru a intra în sala de cinema) cu cele mai mari încasări din istorie până la lansarea lui IT. Pentru a sărbători cele cinci decenii de la premieră şi pentru a întâmpina Halloween-ul cum se cuvine, iată că avem parte de un sequel direct, Exorcistul: Cel care crede, primul film dintr-o nouă trilogie (urmează Deceiver în 2025).
Totul începe în 2010, când Victor (Leslie Odom Jr., nominalizat la Oscar pentru One Night in Miami) şi soţia lui, Sorenne (Tracey Graves), care urmează să nască, sunt prinşi în cutremurul din 2010 din Haiti. Paranteză: acel cutremur care generat celebra ştire falsă a Timesnewroman despre autorităţile române care au trimis, din prostie şi incompetenţă, ajutoare umanitare în Tahiti, "ştire" preluată de instituţii de presă ultrarespectabile precum Reuters. Când Sorenne este grav rănită de dărâmături, Victor trebuie să facă o alegere ce-l va bântui o dată pentru totdeauna: doctorii îi pot salva ori soţia, ori fiica nenăscută...
13 ani mai târziu, Victor este un tată singur care îşi iubeşte fiica, pe Angela (Lidya Jewett) ca pe ochii din cap, dozând atent camaraderia şi autoritatea. Într-o zi fata îi spune că merge să studieze la cea mai bună prietenă, Katherine (Olivia Marcum), dar ce fac de fapt adolescentele e să meargă în pădure şi să încerce să o contacteze, în lumea de dincolo, pe mama Angelei. Doar că fetele dispar pentru trei zile şi, când sunt găsite într-un târziu, nu-şi aduc aminte ce s-a întâmplat, iar corpul le este acoperit de răni ciudate. Ştii ce urmează, nu-i aşa?
Believer este o continuare directă a filmului original, dar şi a serialului The Exorcist (2016-2017), anulat, în ciuda calităţilor sale evidente (cronica noastră aici), după doar două sezoane. Din păcate, premiera de vineri nu prea are multe lucruri noi de spus, prin urmare plusează cu o dublă protagonistă şi prin urmare două familii (plus anturajul) prinse în vechea bătălie dintre bine şi rău. Distribuit în România inclusiv pe ecranul IMAX, filmul beneficiază de întreaga pleiadă de efecte speciale şi sonore, de machiaje elaborate şi scenografia sumbră necesare pentru a-şi speria publicul şi de acest aspect se achită chiar bine: o spectatoare de la proiecţia de presă, luată prin surprindere de o sperietură mai imprevizibilă, a ţipat din răsputeri, făcând întreaga sală să izbucnească în râs...
Deşi atrage cu un mesaj relevant, acela că în faţa răului oamenii buni trebuie să uite de ceea ce-i separă şi să se alieze împotriva ameninţării, din punct de vedere scenaristic acest Exorcistul este doar o scuză pentru efecte speciale şi mai tot ce nu ţine de exorcizarea propriu-zisă există nu doar pentru a captiva, ci pentru a doza scenele înspăimântătoare. Ştim de zeci de ani că cel mai mare clişeu al genului este gaşca de amici care se separă pentru a fi hăcuiţi unul câte unul, dar iată că în Exorcistul: Cel care crede avem un personaj care decide să înfrunte demonul singur, deşi ştie foarte bine de ce este acesta în stare, într-una din cele mai ridicole scene văzute anul acesta la cinema.
Dacă vrei o sugestie de serial supranatural, poţi încerca Evil (2019), în care o psiholoagă (Katja Herbers), un preot (Mike Colter) şi un tehnician (Aasif Mandvi) investighează o serie de evenimente ieşite din comun ce-i îndeamnă să creadă că New York-ul este vizat de o adevărată invazie demonică.
