Noua producţie a lui Scorsese cu Leonardo DiCaprio va începe filmările anul viitor

de Cristina Grigore în 25 Oct 2018
Pelicula Killers of the Flower Moon are la bază romanul scris de David Grann, lansat în aprilie, anul trecut

Aflat în dezvoltare de mai multă vreme, noul proiect cinematografic ce-i reunește pe Martin Scorsese și Leonardo DiCaprio a primit undă verde, scrie Deadline.com. Filmul se va numi Killers of the Flower Moon, după romanul omonim al lui David Grann (publicat prima dată în aprilie 2017; a apărut anul acesta și la noi, cu titlul „Crimele din Osage County. Luna Floare si istoria FBI”).

Volumul urmăreşte eforturile Biroului Federal de Investigaţii, aflat la început de drum, de a face lumină într-una dintre cele mai sinistre conspiraţii din istoria recentă a Americii: uciderea treptată a membrilor naţiunii indiene Osage, din statul Oklahoma, care deveniseră în anii 1920 extrem de bogaţi după ce sub pământurile lor a fost descoperit petrol. Însă corupţia din FBI nu a putut, într-o primă fază, să stopeze alarmanul fenomen. Abia după venirea tânărului J. Edgar Hoover la conducere au început să iasă la iveală secretele. 

„Când am citit cartea lui David Grann, imaginaţia mea a început îndată să lucreze – acţiune, oameni, locuri – şi a fost clar că trebuie să o transform într-un film”, a spus Scorsese. „Sunt extrem de încântat să lucrez cu Eric Roth (scenaristul premiat cu Oscar pentru Forrest Gump, n. red.) şi cu Leonardo DiCaprio pentru a aduce această terifiantă poveste americană pe marele ecran”, a mai adăugat el.

Scorsese şi DiCaprio au un lung şir de colaborari: Gangs of New York, The Aviator, The Departed, Shutter Island, The Wolf of Wall Street. Mai au pe lista comună de proiecte producţiile The Devil in the White City şi un film biografic despre preşedintele american Theodore Roosevelt. Momentan, DiCaprio lucrează la noul film al lui Quentin Tarantino, Once Upon a Time in Hollywood, iar cineastul se ocupă de post-producţia lui The Irishman.

Filmările la Killers of the Flower Moon vor începe în vara anului viitor.  

Exploreaza subiecte similare:

Martin Scorsese, leonardo dicaprio, Eric Roth, Forrest Gump, Gangs of New York, The Aviator, The Departed, Shutter Island, The Wolf of Wall Street, Once Upon a Time in Hollywood, The Irishman, Quentin Tarantino

Alte știri din cinema

Meryl Streep, Palme d'or onorific la Cannes. Juriul acestei ediţii. Cannes imersiv

„A câștiga un premiu la Cannes, pentru comunitatea internațională de artiști, a reprezentat întotdeauna cea mai înaltă realizare în arta cinematografică”

Ménage-à-trois în filme. De la Jules et Jim, la Challengers

Challengers, nerecomandat sub 15 ani, se bazează foarte mult pe chimia dintre cei trei actori principali

5 informații interesante despre Baby Reindeer

Noua producție originală Netflix, Baby Reindeer, a fost lansată pe 11 aprilie și se bucură de o popularitate uriașă în rândul criticilor și cinefililor.

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Părerea ta

Spune-ţi părerea
carmen_angelus_romila pe 25 octombrie 2018 12:24
Salutam cu entuziasm viitoarea colaborare regizor - actor, Martin Scorsese - Leonardo DiCaprio, in realizarea adaptarii pentru film al abia aparutului si mai putin cunoscutului roman al lui David Grann, "Killers of the Flower Moon".

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells