Nou trailer la Shrek 4!

de Ştefan Dobroiu în 12 Mar 2010
Nou trailer la Shrek 4!

DreamWorks face public un nou trailer pentru cel de-al patrulea film Shrek, Shrek Forever After, "ultima" (deocamdată) parte a seriei cu verdele căpcăun în centrul atenţiei. O dată cu acest trailer aflăm cum reuşeşte Rumplestilskin, spiriduşul malefic, să-i fure lui Shrek viaţa fericită alături de Fiona, Măgăruşul şi Motanul Încălţat, şi ce mari provocări îl aşteaptă pe erou după ce semnează un buclucaş contract vrăjit.

Eroul atâtor aventuri nemaipomenite, Shrek se simte cam stingher în mlaştina lui, ducând o viaţă paşnică alături de Fiona şi cei trei copii ai lor. Aprigul căpcăun, odinioară spaima satelor din jur, a ajuns o adevărată vedetă locală, iar autografele (acordate chiar pe furcile cu care era urmărit până nu demult) sunt la ordinea zilei. Nostalgia vieţii de pe vremuri îl face pe Shrek să aplece urechea la vorbele dulci ale maleficului Rumplestilskin, care-i întinde o meşteşugită capcană şi-l aruncă într-un Departe, departe alternativ, unde căpcăunii sunt vânaţi de localnici, spiriduşul e însuşi regele, iar Shrek n-a întâlnit-o niciodată pe Fiona. Va reuşi căpcăunul să se întoarcă la cei dragi?

Trailerul va putea fi urmărit în cinematografe înainte de Cum să îţi dresezi dragonul, iar Shrek Forever After se lansează pe 16 iulie, în format 3D.

Poţi vedea trailerul mai jos. Ce părere ai despre noile aventuri ale lui Shrek?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
--- pe 12 martie 2010 12:34
first*
tare trailerul :))

Medicate pe 12 martie 2010 12:41
:)) prea tare , motanul ala e uimitor :)) !
alup pe 12 martie 2010 13:35
par cam trase de par..sincer..
StevieGG08 pe 12 martie 2010 14:55
pentru mine e de ajuns sa aiba aceleasi replici destepte si amuzante ca intodeauna si multa actiune
roxanagiorgiana21 pe 12 martie 2010 17:20
Feed me ..If you dare:))))))Super...I love Shrek !!!
Andreutzu17 pe 12 martie 2010 18:54
pare interesant...si partea aceasta...deci...abia astept sa il vad..sa ma conving mai bn...:D..
ilustra.films pe 13 martie 2010 01:52
There is a God!
BabyBlueee pe 13 martie 2010 10:46
awesome:X
tibzone pe 13 martie 2010 11:26
grasan motanu' :)))
mausyo pe 14 martie 2010 14:59
credeam ca am scapat de el
little_alinutza pe 25 martie 2010 09:47
am vazut trailerul, foarte fain si nu cred ca filmul va fi mai prejos ..insa mi se pare atat de mult pana cand apare si la noi..:((
robbiex2 pe 1 mai 2010 15:01
caterincos rau ! abia astept :P

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells