De pe Pandora la Hiroshima. James Cameron a achiziţionat, din fonduri proprii, drepturile de ecranizare pentru cartea de nonficţiune încă nepublicată "The Last Train From Hiroshima: The Survivors Look Back", adică "Ultimul tren de la Hiroshima: supravieţuitorii privesc în urmă". Mai mult decât atât, Cameron a vizitat Japonia în decembrie, în timpul turneului de promovare pentru Avatar, şi şi-a făcut timp să se întâlnească cu Tsutomu Yamagachi, unul dintre cei mai în vârstă supravieţuitori ai bombardamentelor din august 1945. Acesta a şi murit, la 93 de ani, la scurt timp după vizita regizorului.
O dată cu succesul lui Avatar, următorul proiect al lui James Cameron a fost unul dintre cele mai discutate subiecte (după Avatar, desigur). Deşi regizorul are mai multe proiecte în derulare, printre care Battle Angel, ecranizarea unei serii manga, un remake la Călătorie fantastică şi The Dive, un film biografic despre povestea scufundătoarei Audrey Mestre, Cameron nu pare deloc decis în ceea ce priveşte următoarea premieră care i-ar putea purta semnătura. Conversaţia cu Tsutomu Yamagachi şi cartea lui Carles Pellegrino ar putea bate în cuie viitorul apropiat al regizorului datorită poveştii ieşite din comun a japonezului. Se pare că acesta a fost unul din cei 30 de oameni care au fugit din Hiroshima spre Nagasaki după detonarea primei bombe, pentru a ajunge în al doilea oraş exact atunci când a fost bombardat şi acesta... Unul din cei 30, Yamaguchi a fost cu toate acestea SINGURUL care s-a aflat exact în epicentrul ambelor deflagraţii.
Este greu de ghicit cum va aborda Cameron ecranizarea cărţii lui Pellegrino. Va renunţa regizorul la blockbustere pline de efecte speciale pentru a realiza un biopic clasic? Se va concentra filmul pe experienţa lui Yamagachi sau va deveni un film de război, o combinaţie între Letters from Iwo Jima şi Flags of Our Fathers, din moment ce Pellegrino acoperă în cartea sa şi experienţele soldaţilor americani care au bombardat cele două oraşe japoneze?
Se pare că la discuţia dintre Yamagachi, Pellegrino şi Cameron, japonezul le-ar fi spus celor doi americani: "Cred că este destinul lui Cameron şi Pellegrino să facă un film despre armele nucleare". Să fi avut dreptate cel mai norocos om din Hiroshima şi Nagasaki?
Noi credem că subiectul ar avea un mega-potenţial în mâinile lui James Cameron, tu ce crezi?

Părerea ta
Spune-ţi părereaAre toate sansele sa reuseasca cu acest film. Dar ce facem cu Avatar 2 si 3?? Sau speranta noastra catre un nou Terminator semnat de Cameron? Mai are timp sa le faca? R: Nu. Eu nu cred ce-a zis Pitbull la Mc Donald's-ul din Gara de Nord, ca "Terminatorul a murit".
Si Cameron in Hiroshima, va aduce aminte tuturor ce dezastru inseamna bombele atomice pentru omenire!
Caci exista pericolul ca lumeasa uite...si unii poate nici nu realizeaza....
Cred ca va fi un 2proiect" foarte util si fiind marca Cameron sa aiba audienta mare