O odă de o frumuseșe rară adusă tinereții și naturii, Young Hearts a primit Ursul de Cristal la Berlinală, pentru cel mai bun film din cadrul secțiunii Generation Kplus.
Belgianul Anthony Schatteman este cunoscut la nivel autohton și, acum, internațional pentru felul în care portretizează adolescenții în producțiile sale, adeseori cu teme legate de auto-descoperire, înțelegerea propriei sexualități și găsirea identității. Pentru cine a văzut de asemenea filmul Close (2022) al compatriotului său Lukas Dhont, e imposibil să vizionezi Young Hearts fără să tragi o paralelă între cele două. Pare că explorarea LGBTQ+ în rândul minorilor devine o prioritate tot mai mare în țara unde valorile democratice sunt la ele acasă.
Cele două drame coming-of-age seamănă destul de mult. Doi adolescenți, prieteni buni, încep să dezvolte sentimente puțin diferite de cele platonice. Se dau cu bicicleta, se bucură de natură, dar la un moment dat situația se complică din cauza normelor sociale și a fricii de respingere. Însă dacă Close arată de la bun început că urmărește o agendă corectă din punct de vedere politic, exagerând deznodământul tragic pentru a-și face clar punctul de vedere, Young Hearts integrează atât de organic aspectul homosexualității încât este Aproape imperceptibil, în ciuda faptului că întreaga criză identitară a protagonistului derivă din această realizare.
Pe Elias, personajul principal de 14 ani, îl interpretează firesc și cu multiple nuanțe Lou Goossens, un tânăr actor aflat la primul său rol într-un lungmetraj. Noul vecin de aceeași vârstă, Alexander, este jucat deopotrivă cu încredere și blândețe de Marius De Saeger și reprezintă prima lui experiență cinematografică. Cei doi au o chimie atât de plăcută că niciun strop din interacțiunea lor romantică nu amenință să incomodeze spectatorii, indiferent de credințele lor pe marginea subiectului.
Distribuția este completată de nume sonore din industria belgiană: colaboratorul recurent al regizorului, Geert Van Rampelberg, în rolul tatălui lui Elias, Luk, preocupat mereu de cariera lui muzicală în ascensiune; Emilie De Roo în rolul mamei empatice, Nathalie, care simte și încearcă să descopere problema fiului ei; și Dirk van Dijck în rolul bunicului văduv de la fermă, Fred, cel ce reușește într-un final să-l încurajeze să se deschidă. Fratele lui mai mare Maxime, interpretat chiar de fratele său din realitate Jul Goossens, îl ajută de asemenea în misiunea de a avea o relație fericită, sprijinită în cele din urmă și de tată.
Merită menționat faptul că Elias se regăsește în cazul ideal, în care familia sa îl iubește necondiționat și îl susține în orice decizie, bucurându-se în mod autentic pentru bucuria lui. În majoritatea cazurilor, din păcate, bunicii au păreri preconcepute și conservatoare ce vin odată cu vârsta, iar părinții nu își mai pot vedea odrasla cu aceiași ochi. Pe de altă parte, Young Hearts arată că a fi gay nu indică, cum se crede uneori în mod eronat, o „boală” cauzată de creșterea într-un mediu familial disfuncțional, ci o identitate care se poate manifesta în oricine, indiferent de relațiile sănătoase sau toxice de acasă.
Pe lângă scenariu și interpretările remarcabile ale actorilor, producția se evidențiază prin cadrele fără cusur suprinse de Pieter Van Campe cu a sa cameră dinamică de mână. Plasat într-o zonă liniștită din apropiere de Bruxelles, filmul încântă spectatorii cu peisajele sale idilice. Serenitatea inspirată de imagini și activitățile găștii de prieteni duc iremediabil cu gândul la o perioadă apusă, desprinsă parcă dintr-o altă viață. Nostalgia copilăriei se face astfel resimțită în cel mai dulce mod cu putință: prima iubire, sentimentul de neadecvare, escapadele nocturne, turele cu bicicleta și skateboard-ul, casa părăsită, fuga în lanul de porumb, băile în lac, prima bere, petrecerile cu costume sau la piscină, tirobombele, jocul cu învârtirea sticlei, inocența unor oameni ce nu și-au pierdut încă încrederea și libertatea intrinsecă acestei naivități.
Muzica lui Ruben De Gheselle are de asemenea un rol important în conturarea poveștii, fiind în exclusivitate diegetică – adică face parte din universul filmului și poate fi auzită de personaje. Fie că sunt cântate de Luk, de o drag queen din capitală sau de copii la karaoke, melodiile se potrivesc armonios temei iubirii și uneori chiar anticipează evenimentele. De altfel, sensibilitatea personajelor se reflectă în arta lor: Alexander cântă la pian, Elias desenează.
Da, Anthony Schatteman prezintă homosexualitatea la tineri și acesta este un punct primordial pentru el. Dar Young Hearts are mult mai multe straturi, nu e doar despre asta. Uneori comic, alteori răvășitor sau înduioșător până la lacrimi, filmul vorbește despre legături familiale puternice și importanța relaționării intergeneraționale. Despre acceptarea de sine înaintea acceptării sociale. Despre necesitatea reconectării cu natura, animalele și mediul rural. Despre cum să urmăm sfatul bunicului de a ne asculta inima, oricât de clișeic ar suna. Și, mai mult decât orice, despre cum să profităm de libertatea tinereții fără constrângeri.
