Nominalizările la Zmeura de Aur: între teribilism şi necesitate

de Ştefan Dobroiu în 22 Ian 2025
Premiile nepopularităţii şi-au ales o victimă sigură, dar discutabilă: Joker 2

Când spectatorii validează cu banii daţi pe bilet cele mai leneşe sequel-uri, iar opiniile criticilor sunt adesea ignorate, exemplele de frondă împotriva Hollywood-ului atotputernic sunt utile. Deşi uneori dau dovadă de opţiuni la fel de controversate ca cele de la Globurile de Aur, Zmeurele de Aur au utilitatea de a arăta cu degetul atunci când marile studiouri deraiază şi inundă programul cinematografelor cu... mizerii. Decernate cu o zi înaintea Oscarurilor, Zmeurele îşi anunţă nominalizările tot cu o zi înaintea anunţului nominalizărilor de la Oscar, amânat în acest an din cauza incendiilor devastatoare de la Hollywood.

Joker: Folie à Deux domină nominalizările cu prezenţe în şapte categorii. Nominalizat la Cel mai prost film, dar şi la regie şi scenariu, sequel-ul lui Todd Philips are şi câte două nominalizări pentru actorii principali, Joaquin Phoenix şi Lady Gaga, nominalizaţi atât separat, cât şi împreună, pentru Cel mai prost duo. Acum, oricât de contradictorii ar fi reacţiile la Joker: Folie à Deux, nominalizarea lui Phoenix la Cel mai prost actor este o gigantică nedreptate. "Phoenix este încontinuu ireproşabil şi memorabil în interpretare, pierzându-se complet într-un Arthur care crede că în sfârşit şi-a găsit vocea, dar descoperă în cel mai dureros mod cu putinţă că acea voce nu este a lui", iată ce scriam în cronica rezervată publicată la lansarea filmului.

Un film care îşi merită cu prisosinţă nominalizările este, în schimb, Borderlands, căruia i-am oferit poate cea mai categorică cronică negativă publicată anul trecut. În stilul binecunoscut al Zmeurelor, a juca într-un film execrabil este cea mai bună scurtătură pentru a atrage în controversă un star cunoscut. Aici, desigur, este vorba despre Cate Blanchett, care nu face o treabă rea în Borderlands, dar nici nu reuşeşte să eleveze în vreun fel acest notoriu exemplu de "aşa nu". În orice caz, faptul că Borderlands are mai puţine nominalizări decât Joker: Folie à Deux este indiscutabil o altă nedreptate.

Un alt film pentru care am scris o cronică categoric negativă a fost Argylle, un alt film care se crede mult mai amuzant decât este de fapt. În nominalizările Zmeurelor, Argylle e menţionat doar de două ori, pentru actriţele Bryce Dallas Howard şi Ariana DeBose (la pachet cu apariţia ei în Kraven the Hunter). Iarăşi, să nominalizezi Joker 2 de şapte ori şi Argylle doar de 1,5 ori contravine oricărui "common sense" cinematografic.

Madame Web şi Kraven the Hunter îşi merită cu prisosinţă nominalizările, ca şi The Crow, care e nominalizat doar la Cel mai prost remake şi la Cea mai proastă actriţă, deşi ar fi trebuit menţionat la mai multe. La mult mai multe, una dintre nominalizările obligatorii fiind cea la Cel mai prost duo, pentru că chimia dintre Bill Skarsgård şi FKA twigs dă cu minus. În sfârşit, nici cronica la Mufasa: The Lion King nu a debordat de entuziasm, sequel-ul fiind exemplul perfect pentru o practică tot răspândită la Hollywood.

Lista Zmeurelor e discreditată de absenţa unuia dintre cele mai proaste filme ale anului trecut, Trap, un nou dezastru al controversatului M. Night Shyamalan. Este greu de crezut că acest film rizibil polarizează publicul, iar unul dintre cele mai mari şocuri cinematografice recente a venit când prestigioasa revistă Cahiers du Cinema a luat decizia inexplicabilă de a menţiona Trap pe lista celor mai bune zece lungmetraje din 2024.

Scriam cu ceva vreme în urmă că Joker 2 ar putea fi reevaluat peste ani, primirea sa extrem de rezervată (este unul dintre cele mai mari eşecuri de casă din 2024) fiind justificată mai degrabă de faptul că merge în răspăr cu toate aşteptările spectatorilor. Timpul şi ajustarea acestor aşteptări au toate şansele să ne facă să reconsiderăm locul sequel-ului în istoria filmelor cu supereroi. Indiferent dacă reevaluarea va deveni sau nu o realitate, Joaquin Phoenix nu merită Zmeure, ci laude uanime pentru rolul său.

Conform Variety, nominalizările la Zmeura de Aur şi, ulterior, câştigătorii se decid prin votul a peste 1200 de membri care primesc dreptul de a vota pentru o taxă anuală de 40 de dolari sau una pe viaţă de 500 de dolari. Oricine poate vota la Zmeure şi, cu cât Hollywood-ul va insista să lanseze noi şi noi sequel-uri lipsite de merite, cu atât acest grup va creşte.

Mai jos lista completă a nominalizărilor:

Cel mai prost film
Borderlands
Joker: Folie à Deux
Madame Web
Megalopolis
Reagan

Cel mai prost actor
Jack Black - Dear Santa
Zachary Levi - Harold and the Purple Crayon
Joaquin Phoenix - Joker: Folie à Deux
Dennis Quaid - Reagan
Jerry Seinfeld - Unfrosted

Cea mai proastă actriţă
Cate Blanchett - Borderlands
Lady Gaga - Joker: Folie à Deux
Bryce Dallas Howard  - Argylle
Dakota Johnson - Madame Web
Jennifer Lopez - Atlas

Cel mai prost actor în rol secundar
Jack Black - Borderlands (rol vocal)
Kevin Hart - Borderlands
Shia LaBeouf (în travesti) - Megalopolis
Tahar Rahim - Madame Web
Jon Voight - Megalopolis, Reagan, Shadow Land, Strangers

Cea mai proastă actriţă în rol secundar
Ariana DeBose - Argylle, Kraven the Hunter
Leslie Anne Down - Reagan
Emma Roberts - Madame Web
Amy Schumer - Unfrosted
FKA twigs - The Crow

Cea mai proastă regie
S.J. Clarkson - Madame Web
Francis Ford Coppola - Megalopolis
Todd Phillips - Joker: Folie à Deux
Eli Roth - Borderlands
Jerry Seinfeld - Unfrosted

Cel mai prost duo
Oricare doi actori enervanţi (dar mai ales Jack Black) din Borderlands
Oricare doi dintre actorii neamuzanţi din Unfrosted
Întregul ansamblu de actori din Megalopolis
Joaquin Phoenix, Lady Gaga - Joker: Folie à Deux
Dennis Quaid, Penelope Ann Miller - Reagan

Cel mai prost prequel, remake, rip-off sau sequel
The Crow
Joker: Folie à Deux
Kraven the Hunter
Mufasa: The Lion King
Rebel Moon – Part Two: The Scargiver

Cel mai prost scenariu
Joker: Folie à Deux
Kraven the Hunter
Madame Web
Megalopolis
Reagan

Exploreaza subiecte similare:

Joker: Folie à Deux, Joaquin Phoenix, Lady Gaga, Borderlands, Cate Blanchett, Argylle, Trap, Bryce Dallas Howard, Ariana DeBose, Madame Web, Kraven the Hunter, The Crow, Mufasa: The Lion King

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 18 februarie 2025 22:26
Auci, asta da lovitura, filmul poate spera la ceva recunoaștere pozitiva înainte de a fi anunțat aici

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells