Cele mai multe nominalizari la International Emmy Awards de anul acesta le are Brazilia – sapte. Urmeaza Japonia (patru) si Africa de Sud (trei). O premiera la editia de anul acesta o reprezinta nominalizarea Columbiei pentru un Emmy. Editia de anul acesta reuneste productii din 16 tari.
Nominalizatii sectiunii "Arts Programming" sunt "Elis Regina Special: All My Life" (TV Globo, Brazilia), "False Waltz" (Orkater/AVRO Television, Olanda), "Power of Art: Bernini" (BBC, WNET, Thirteen, Marea Britanie) si “Smile” (NHK, Japonia). Pentru "Cel mai bun actor" se bat Pierre Bokma - "The Chosen One" (VPRO Television/IdtV Film, Olanda), Jim Broadbent - "The Street" (Granada Television pentru BBC One, Marea Britanie), Guo Jia Ming - "My Own Private Deutschland" (China Movie Channel, China), Lazaro Ramos - "Snakes & Lizards" (TV Globo, Brazilia) si Bobby Au-Yeung Chun Wah pentru rolul din "Dicey Business" (TVB, Hong Kong).
Categoria "Cea mai buna actrita" le reuneste pe Lilia Cabral - "Pages of Life" (TV Globo, Brazilia), Brenda Ngxoli - "Home Affairs" (Penguin Films, Africa de Sud), Muriel Robin pentru "Marie Besnard - The Poisoner" (Ramona/RTBF/To Do Today Productions, Franta) si Victoria Wood - "Housewife 49" (ITV Productions, Marea Britanie).
Vor mai fi acordate premii pentru comedii, documentare si drame. Academia va mai decerna Founders Award, care anul acesta ii revine lui Al Gore pentru rolul in lansarea Current TV si pentru eforturile sale de a alerta populatia in legatura cu pericolele incalzirii globale. Ceremonia de gala va avea loc pe 19 noiembrie, la Hilton New York Hotel.