Al doilea cel mai mare eveniment de la Hollywood după Gala premiilor Oscar, decernarea Globurilor de aur a fost adesea privită ca un preambul la marele eveniment din martie, mulţi dintre câştigătorii Globurilor regăsindu-se şi pe lista de fericiţi deţinători ai Oscarurilor. Iată că astăzi Asociaţia presei străine de la Hollywood anunţă nominalizările.
Up in the Air/Sus, în aer, care la noi o să ajungă de-abia în martie, s-a ales cu cele mai multe nominalizări, şase, printre care cele pentru cea mai bună dramă şi actor în rol principal (George Clooney). Şi Avatar a prins o nominalizare la cea mai bună dramă, alături de Inglourious Basterds, Precious şi The Hurt Locker.
Fanii filmului (500) Days of Summer, care nu a apucat o premieră românească, se vor bucura să-l descopere pe lista nominalizaţilor la cel mai bun film muzical sau de comedie. Nine, It's Complicated, Julie & Julia şi Marea mahmureală completează cei cinci nominalizaţi.
Meryl Streep primeşte două nominalizări la cea mai bună actriţă de comedie, în timp ce Sandra Bullock este nominalizată şi ca actriţă de comedie, dar şi ca actriţă de dramă pentru The Proposal şi The Blind Side.
Iată mai jos lista completă a categoriilor şi-a nominalizărilor. Vom afla câştigătorii pe 17 ianuarie.
Cel mai bun film - dramă
Avatar
The Hurt Locker
Inglorious Basterds
Precious
Up in the Air
Cea mai bună actriţă într-un rol dramatic
Emily Blunt, The Young Victoria
Sandra Bullock, The Blind Side
Helen Mirren, The Last Station
Carey Mulligan, An Education
Gabourey Sadibe], Precious
Cel mai bun actor într-un rol dramatic
Jeff Bridges, Crazy Heart
George Clooney, Up in the Air
Colin Firth, A Single Man
Morgan Freeman, Invictus
Tobey Maguire, Brothers
Cel mai bun film - muzical sau comedie
(500) Days of Summer
The Hangover
It's Complicated
Julie & Julia
Nine
Cea mai bună actriţă într-un rol de muzical sau comedie
Sandra Bullock, The Proposal
Marion Cotillard, Nine
Meryl Streep, It's Complicated
Meryl Streep, Julie and Julia
Julia Roberts, Duplicity
Cel mai bun actor într-un rol de muzical sau comedie
Matt Damon, The Informant
Daniel Day-Lewis, Nine
Robert Downey Jr., Sherlock Holmes
Joseph Gordon-Levitt, (500) Days of Summer
Michael Stuhlbarg, A Serious Man
Cea mai bună actriţă în rol secundar
Mo-Nique, Precious
Julianne Moore, A Single Man
Anna Kendrick, Up in the Air
Vera Farmiga, Up in the Air
Penelope Cruz, Nine
Cel mai bun actor în rol secundar
Matt Damon, Invictus
Stanley Tucci, The Lovely Bones
Christopher Plummer, The Last Station
Christoph Waltz, Inglorious Basterds
Woody Harrelson, The Messenger
Cel mai bun film de animaţie
Coraline
The Fantastic Mr. Fox
Cloudy with a Chance of Meatballs
The Princess and the Frog
Up
Cel mai bun film străin
Baaria
Broken Embraces
A Prophet
The White Ribbon
The Maid
Cel mai bun regizor
Kathryn Bigelow, The Hurt Locker
James Cameron, Avatar
Clint Eastwood, Invictus
Jason Reitman, Up in the Air
Quentin Tarantino, Inglorious Basterds
Cel mai bun scenariu
Up in the Air
It's Complicated
District 9
The Hurt Locker
Inglorious Basterds
Cea mai bună coloană sonoră
Michael Giacchino, Up
Marvin Hamlisch, The Informant
James Horner, Avatar
Abel Krozeniowski, A Single Man
Karen O. & Carter Burwell, Where the Wild Things Are
Cel mai bun cântec original
"I Will See You," Avatar
"The Weary Kind," The Crazy Heart
"Winter," U2, Brothers
"Cinema Italiano," Nine
"I Want to Come Home," Paul McCartney Everybody's Fine

Părerea ta
Spune-ţi părereaIn rest avem suspectii obisnuiti, spre exemplu Meryl Streep se bate inca o data cu Meryl Streep.
Cea mai bună actriţă într-un rol dramatic: Helen Mirren, The Last Station
Cel mai bun actor intr-un rol dramatic: George Clooney, Up in the Air
Cel mai bun film - muzical sau comedie: The Hangover sau 500 days of summer
Cea mai bună actriţă într-un rol de muzical sau comedie: Meryl Streep,Julie& Julia
Cel mai bun actor într-un rol de muzical sau comedie: Robert Downey Jr., Sherlock Holmes
Cea mai bună actriţă în rol secundar: Vera Farmiga, Up in the Air
Cel mai bun actor în rol secundar: Christoph Waltz, Inglorious Basterds (nu are cum sa fie altcineva la ce mod magistral a interpretat)
Cel mai bun film de animaţie:The Princess and the Frog sau Up
Cel mai bun film străin: The White Ribbon
Cel mai bun regizor: James Cameron,Avatar sau Quentin Tarantino, Inglorious Basterds(eu il prefer pe Tarantino,dar ei nu il prea prefera..)
Cea mai bună coloană sonoră: James Horner, Avatar
Cel mai bun cântec original: "I Will See You," Avatar
La actrite n-o vad pe Charlize Theron si in care joacafilmul Burning Plain,n-are nici o nomonalizare?.Se vede ca etalonul valoric la Oscar tine si de nationalitate.Cum sa dai Oscarul unui regizor mexican?
Bataie de joc.Cred ca dupa lupte seculare va reusi si Meryl Streep sa obtina Oscarul.
Avatar... hm. de ce ai nominaliza un film facut pe calculator la asemenea premii importante din lumea filmului .. ar trebui sa organizeze ceva pt SF-uri !!! Avatar ce nume ?!?!?
In rand la cele mai multe nominalizari( 5 la numar) se inscrie musicalul Nine care o nominalizare la categoria cel mai bun film musical sau comedie.
La categoria cea mai buna actrita de comedie, Meryl Streep se bate cu ea insasi, Sandra Bullock desi o veritabila actrita de comedie, neputand sa se ridice la nivelul veteranei Streep.
Sunt foarte multe filme intr-adevar bune anul acesta si luand in considerare faptul ca Globurile de Aur reprezinta un fel de prequel al Oscarurilor este cu atat mai important sa stam cu ochii pe eveniment.
May the best ones win!
sper sa castige Sandra Bullock un premiu
Cea mai bună actriţă într-un rol dramatic -Hellen Mirren
Cel mai bun film - muzical sau comedie- It's complicated
Cea mai bună actriţă într-un rol de muzical sau comedie- Meryl Streep
Cel mai bun actor într-un rol de muzical sau comedie -Robert Downey Jr.
Cea mai bună actriţă în rol secundar - Julianne Moore sau Mo-Nique
Cel mai bun actor în rol secundar -Stanley Tucci sau Christopher Plummer
Cel mai bun film de animaţie- Up
Cel mai bun film străin -Broken Embraces
Cel mai bun regizor -Clint Eastwood
Cel mai bun scenariu -It's complicated
Cea mai bună coloană sonoră -Michael Giacchino, Up
Cel mai bun cântec original - I Will See You," Avatar sau The Weary Kind," The Crazy Heart sau Kate Hudson Cinema Italiano," Nine
:D
Cea mai bună actriţă într-un rol dramatic:Sandra Bullock, The Blind Side
Cel mai bun actor într-un rol dramatic:Colin Firth, A Single Man
Cel mai bun film - muzical sau comedie:Nine
Cea mai bună actriţă într-un rol de muzical sau comedie:Meryl Streep, Julie and Julia
Cel mai bun actor într-un rol de muzical sau comedie:Matt Damon, The Informant
Cea mai bună actriţă în rol secundar:Julianne Moore, A Single Man
Cel mai bun actor în rol secundar:Matt Damon, Invictus
Cel mai bun film de animaţie:The Fantastic Mr. Fox
Cel mai bun film străin:Broken Embraces
Cel mai bun regizor:Quentin Tarantino, Inglorious Basterds
Cel mai bun scenariu:Inglorious Basterds
Cea mai bună coloană sonoră:Michael Giacchino, Up
Cel mai bun cântec original:"Cinema Italiano," Nine