Noi sezoane din Scandal şi Castle, la Universal Channel

31 Ian 2014
În februarie se lansează sezoanele trei şi şase ale celor două seriale

Le-am aşteptat cu nerăbdare, mai e puțin şi încep: debutul lunii februarie aduce, la Universal Channel, sezoane noi, în premieră, ale serialelor Scandal (foto) şi Castle.

Povestea Oliviei Pope (Kerry Washington), fost director de comunicare la Casa Albă care şi-a dedicat viaţa protejării imaginii publice a elitelor Americii şi care şi-a deschis ulterior propria firmă de consultanţă, continuă în sezonul trei al serialului Scandal, în premieră la Universal Channel începând de duminică, 2 februarie 2014, ora 22.

La sfârşitul sezonului doi secretul Oliviei Pope devenea public: presa afla că a fost amanta preşedintelui Fitzgerald „Fitz” Thomas Grant III (Tony Goldwyn) şi era escortată într-o limuzină unde o aştepta liderul organizaţiei secrete B613 - propriul ei tată...

Noul sezon începe la doar 22 de minute de la terminarea seriei a doua. Rowan Pope (Joe Morton) vrea să îşi convingă fiica să dispară pentru o vreme din viaţa publică, dar Cyrus (Jeff Perry) are o idee mai bună, iar colegii de la firma ei de consultanţă îi oferă ajutorul lor. Olivia îi refuză, aşa că Harrison (Columbus Short) ia iniţiativa şi echipa caută o soluţie, în timp ce şefa lor se ocupă de clienţii nemulţumiţi.

Shonda Rhimes, creatoarea şi producătorul executiv al serialului Scandal, măreşte miza în sezonul trei, mergând pe unele dintre cele mai riscante linii narative de până acum. Printre revelaţiile sezonului se numără: trecutul îngrozitor (şi polarizant) al lui Mellie (Bellamy Young), riscurile pe care este dispus să şi le asume Cyrus (Jeff Perry) pentru a-şi face meseria şi modul în care Huck (Guillermo Díaz) reacţionează atunci când un coleg este bănuit de trădare.

Scandal este creat de Shonda Rhimes (Grey’s Anatomy, Private Practice). Shonda Rhimes şi Betsy Beers (Grey’s Anatomy, Private Practice) sunt producători executivi.

Luni, 3 februarie, la ora 22, la Universal Channel începe, în premieră, sezonul şase al serialului Castle. La finele sezonului trecut, Castle (Nathan Fillion) a cerut-o de soţie pe Beckett (Stana Katic).

Sezonul şase începe cu momente pline de suspans, demne de finalul unei sezon, reluând povestea la câteva secunde după finalul seriei a cincea, când o schimbare de proporţii epice este pe cale să aibă loc. Beckett se aştepta să audă un discurs de despărţire, dar primeşte în loc o cerere în căsătorie, aşa că spune „DA”, iar Richard Castle şi Kate Beckett se logodesc! Însă ea îi dezvăluie că are de gând să accepte un job în Washington, D.C.

Două luni mai târziu, Beckett se acomodează cu munca de jos, iar Castle revine la New York după ce a terminat un turneu literar pe coasta de Vest a SUA. Ea se luptă cu exerciţiile fizice, el - cu întoarcerea fiicei sale, Alexis (Molly Quinn), din Costa Rica, alături de un iubit tânăr.

Dar Castle nu ştie că a adus acasă o substanţă toxică ce a omorât deja un om vânat de Beckett, iar răsturnările de situaţie cu care ne-a obişnuit serialul continuă: Castle are mai puţin de 24 de ore de trăit!

Castle îi are în distribuție pe Nathan Fillion în rolul lui Richard Castle, Stana Katic în rolul Detectivului Kate Beckett, Tamala Jones în rolul Medicului Legist Lanie Parish, Jon Huertas în rolul Detectivului Javier Esposito, Seamus Dever în rolul Detectivului Kevin Ryan, Penny Johnson Jerald în rolul Căpitanului Victoria Gates, Molly Quinn în rolul Alexis Castle şi Susan Sullivan în rolul Marthei Rodgers.

Exploreaza subiecte similare:

Kerry Washington, scandal, Castle

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 18 februarie 2014 12:00
Seriale ce au avut priza la public. Cred ca si acestea vor prinde bine.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells