Noi premii pentru filmul Vinovatul, ce rulează în premieră

de Cinemagia în 12 Nov 2018
Vinovatul/The Guilty rulează acum în 25 de orașe din România

Gustav Möller are doar 30 de ani iar filmul său de debut (făcut alături de colegii de facultate), Vinovatul, acum pe marile noastre ecrane în premieră, este filmat integral într-un call center claustrofobic. În acest weekend, Vinovatul a adăugat în palmares două premii și trei nominalizări importante: sâmbătă, 10 noiembrie, s-au anunțat oficial nominalizările European Film Awards, premii denumite și Oscarul European. Vinovatul/The Guilty a fost nominalizat la trei categorii: Cel mai bun scenariu - Gustav Möller & Emil Nygaard Albertsen, Cel mai bun actor într-un rol principal: Jakob Cedergren și Descoperirea anului.

Duminică, 11 noiembrie, s-a încheiat cea de-a 59-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Salonic. Vinovatul a plecat acasă cu două premii: Cel mai bun actor într-un rol principal: Jakob Cedergren și Premiul Publicului pentru Cel mai bun film din competiție. Dealtfel, Premiul Publicului este cel mai frecvent trofeu câștigat de filmul cineastului debutant Gustav Möller.

Căștile, telefoanele și computerele sunt singurele elemente de recuzită, iar restul personajelor principale sunt doar auzite prin telefon, nu văzute și în persoană. 85 de minute de adrenalină în care debutantul Gustav Möller reușește imposibilul, ținîndu-ne pe muchia scaunului cu un thriller minimalist filmat în timp real, într-un interior unic, cu un personaj care vorbește nonstop la telefon.

Vinovatul/The Guilty este propunerea Danemarcei la Premiile Oscar, premiat de public la diferite festivaluri internaționale.
 
Povestea este a lui Asger Holm (Jakob  Cedergren), centralist la serviciul de urgenţă 112, care răspunde la apelul unei femei răpite. Când convorbirea se întrerupe brusc, începe o disperată căutare a victimei şi a agresorului. Folosindu-se doar de telefon, Asger se aruncă într-o cursă contracronometru pentru a salva femeia aflată în pericol, dar curând îşi dă seama că lucrurile nu sunt ceea ce par.

Primit bine atât de public cât și de presa internațională, Vinovatul este un film ce ilustrează într-o manieră bulversantă cum cele mai bune intenții se pot tranforma într-o formă de abuz, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.

Vinovatul/The Guilty a avut avanpremiera internațională la Sundance Film Festival la începutul anului 2018. De atunci și până acum, filmul a fost nominalizat și premiat în peste 30 de festivaluri din întreaga lume: Premiul Publicului, Premiul pentru Cea mai bună regie, Cel mai bun scenariu sau Cel mai bun actor în rol în rol principal sunt doar câteva dintre trofeele obținute de film. În România, Vinovatul a fost prezentat în avanpremieră în competiția Transilvania International Film Festival, acolo unde publicul TIFF l-a votat ca fiind cel mai bun film din competiție.

Copyright poza: Ascot Elite

Exploreaza subiecte similare:

The Guilty, Gustav Möller, Jakob Cedergren

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells