Noah se ridică la suprafaţă în box office-ul american

de Cristina Grigore în 31 Mar 2014
Adaptarea biblică marca Darren Aronofsky a strâns 44 de milioane de dolari

În ciuda controverselor legate de adaptarea cinematografică a lui Darren Aronofsky a uneia dintre cele mai cunoscute legende biblice, cea a Potopului şi a arcei lui Noe, filmul Noah a reuşit totuşi să atragă în cinematografe un număr suficient de spectatori pentru a se plasa pe locul întâi la box office.

Potrivit BoxOficeMojo.com, Noah a avut pe teritoriul nord-american încasări de 44 de milioane de dolari. Adăugate celor 55 de milioane obţinute în afara Statelor Unite, pelicula se apropie de bugetul de producţie consistent, de 125 de milioane (fără cheltuielile de marketing), însă nu promite să aducă studiourilor un profit considerabil (poate doar dacă se menţine în topul 10 al încasărilor pentru mai multe săptămâni).

Pe locul doi în top coboară SF-ul Divergent, cu încasări de 26,5 milioane de dolari, iar Muppets Most Wanted trece pe locul trei (11,3 milioane). Locurile patru şi cinci sunt ocupate de Mr. Peabody and Sherman (9,5 milioane), respectiv God is Not Dead (9 milioane de dolari). Cel mai nou film al lui Arnold Schwarzenneger, Sabotage, a intrat în top abia pe locul şapte, cu 5,3 milioane de dolari încasări. Este al treilea film la rând al veteranului star de acţiune ce obţine încasări sub 10 milioane de dolari la box office, lucru rar întâmplat în cariera sa cinematografică de dinaintea anilor petrecuţi ca guvernator.

Exploreaza subiecte similare:

Darren Aronofsky, Noah, Divergent, Muppets Most Wanted, Mr. Peabody & Sherman, God's Not Dead, Sabotage

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cosmin742000 pe 31 martie 2014 14:42
Am inteles ca filmukl e un rateu.
wildinthecountry pe 31 martie 2014 20:40
E ok filmul Nu e rau
alexandru_popescu_emilian pe 31 martie 2014 16:21
k tine asa
alex_il_fenomeno pe 28 mai 2014 20:17
A fost un film bun, deci merita acest lucru.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells