Nimic despre Sex în Dubai

de Ştefan Dobroiu în 7 Aug 2009
Nimic despre Sex în Dubai

Carrie, Samantha, Miranda şi Charlotte tocmai se apucaseră să împacheteze o mulţime de flecuşteţe de firmă când şi-au dat seama că nu pot zbura în Dubai! AFP a descoperit că producătorii filmului propuseseră autorităţilor din Dubai să filmeze acolo câteva dintre scenele mult-aşteptatei continuări a succesului de anul trecut. A fost o mişcare proastă, mai ales că în Dubai Totul despre sex a fost interzis, fiind considerat mult prea "indecent" pentru stricta moralitate musulmană. Producătorii s-au lovit de un refuz şi acum vor fi nevoiţi să rezolve cumva această problemă.

Filmările la continuare ar trebui să înceapă în septembrie, premiera internaţională a lui Totul despre sex 2 urmând să aibă loc pe 28 mai anul viitor. Dar site-ul arabianbusiness e de părere că programul producătorilor ar putea fi dat peste cap din cauza imposbilităţii de a filma în Dubai, obstacol care ar putea amâna şi filmările de la New York şi Londra. Conform site-ului arab, care consideră că serialul a fost "scandalos", interdicţia primită de producători se trage de la chiar titlul filmului, unde s-a strecurat şi cuvântul "sex", considerat inacceptabil de autorităţile arabe.

Ce părere ai despre puritanismul autorităţilor din Dubai?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
EdiDoc pe 7 august 2009 22:43
Hmm... deci este "Nimic despre f*tai in Dubai" :)
AbuZ1V pe 7 august 2009 22:44
Sunt prea indoctrinati, exagereaza si din pacate nu e singura tara care recurge la astfel de metode ... A fost o stire pe cinemagia acum ceva timp cu tarile care au interzis anumite filme .. Sunt niste lasii ..
ldnw pe 8 august 2009 10:03
Isi respecta pamantul atat nu vad ce e rau in asta tie tiar placea sa filmeze la tine in casa cum si-o trag alti?

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells