După ceva ani de stat în Statele Unite, Nicole Kidman nu s-ar mai întoarce pentru nimic în lume în Sydney, locul în care s-a născut. Actriţa spune că, în Australia, presa de scandal şi paparazi sunt mult mai agresivi şi ar fi putut să îi distrugă viaţa.
De altfel, în luna mai, vedeta a vândut casa pe care o deţinea în oraşul natal pentru 10,5 milioane de dolari.
Acum, Kidman locuieşte în Nashville, Tennessee, alături de soţul ei, Keith Urban, şi fiica lor, Sunday Rose.
Actriţa spune că a luat decizia cea mai bună atunci când a plecar din Sydney: "Atenţia presei face ca în unele oraşe să nu poţi să locuieşti. Spre exemplu, Sydney. Era imposibil pentru noi să locuim acolo".
