Regizorul John Carney a aplicat perspectiva sa unică asupra oraşului New York pentru a regiza filmul Begin Again/New York Melody, cu premiera în România pe 11 iulie, ce dovedeşte puterea pe care o exercită muzica asupra vieţii şi destinului a două suflete aflate în agonie. În New York Melody, Dan Mulligan (interpretat de Mark Ruffalo), un bărbat care lucrează în domeniul înregistrărilor muzicale, se află în impas atât cu căsnicia şi cariera, cât şi în relaţia cu fiica sa. În acest moment disperat al vieţii sale, el aude o melodie extrem de expresivă, cântată de către Gretta (Keira Knightley), o muziciană necunoscută, care se află pe punctul de a-şi abandona cariera artistică, din cauza inimii rănite.
Ei sunt o pereche ciudată, formată într-un moment de inspiraţie şi disperare, care devine un parteneriat muzical şi apoi o adâncă prietenie, ce le va schimba complet viaţa. Pentru Carney, ideea acestui film a pornit de la relaţia dintre Gretta şi prietenul ei muzician Dave (interpretat de Adam Levine din „The Voice” şi Maroon 5). „Vroiam să fac un film despre doi oameni care lucrează în acelaşi domeniu artistic şi despre ceea ce se întâmplă cu relaţia lor atunci când unul dintre ei îşi ia zborul. Ce se întâmplă cu încrederea şi loialitatea atunci când intervine faima?” În acelaşi timp, pentru a reda complicaţiile unei astfel de poveşti, Carney s-a inspirat din propriul său parcurs de muzician profesionist.
„John este un regizor de talent”, afirmă Ruffalo, care are o nominalizare la Oscar. „Mi-a plăcut la nebunie Once şi am fost încântat să vorbesc cu el despre filmul actual. El face o treabă grozavă atunci când aduce muzica în lumea filmului, fără însă a realiza un muzical tradiţional. El e un fel de John Cassevetes al muzicalurilor cinematografice”.
Cealaltă protagonistă, Keira Knightley, recunoaşte că este renumită în special pentru filmele de epocă. „Personajele interpretate de mine mor în aproape toate filmele pe care le-am făcut în ultimii cinci ani”, glumeşte ea. „M-am hotărât că vreau să fac un rol în care să nu mai fie atâtea frământări şi care să un se mai termine în moarte, dacă se poate. Şi aici sunt nişte frământări emoţionale, dar finalul găsesc că e incredibil de plin de speranţă. Găseşti foarte de rar asemenea filme, pline de speranţă”.
Relaţia dintre Dan şi Gretta este complexă. Dan încearcă încă să repare mariajul lui cu Miriam (Catherine Keener), în timp ce Gretta speră că relaţia ei cu Dave va rezista succesului pe care acesta l-a repurtat de curând. În loc să pedaleze pe relaţia lui Dan şi Gretta, care evoluează, în mod predictibil, de la prietenie la dragoste, Begin Again insistă pe intensitatea acestei legături şi pe modul surprinzător în care le schimbă viaţa celor doi protagonişti. Legaţi de hotărârea lor de a aduce muzica Grettei la viaţă, prin înregistrarea ei inedită - care foloseşte ca fundal sunetele şi ritmurile oraşului New York - ei se trezesc implicaţi în viaţa sentimentală a celuilalt, neştiind cum se vor trasa graniţele dintre prietenie, parteneriat şi potenţiala iubire.
Carney a reuşit să atragă la proiect o paletă largă de artişti, atât veterani cât şi nou-veniţi, din multe zone ale industriei de divertisment.
Producătorul Anthony Bregman: „Pe lângă Mark Ruffalo şi Catherine Keener, care au în spate o experienţă de mulţi ani, şi Keira Knightley, care a fost nominalizată la Oscar, îi mai avem alături de noi şi pe Hailee Steinfeld, din Treu Grit, pe James Corden, de la British TV, care a câştigat de curând premiul Tony, sau oameni din industria muzicală, cum ar fi Adam Levine, din Maroon 5, CeeLo Green şi Yasiin Bey (cunoscut şi sub numele de Mos Def). Se întâlneşte foarte rar o asemenea combinaţie de artişti provenind din diferite domenii, care să joace cu toţii în acelaşi film”.
Deşi e obişnuit să se afle în faţa camerelor de filmat, mai ales pentru show-ul NBC „The Voice” unde a apărut timp de mai multe sezoane, celebrul cântăreţ Levine n-a încercat actoria până când nu a fost abordat de Carney pentru rolul lui David.
„Muzica şi actoria sunt asemănătoare”, spune legendarul Green, un alt veteran al show-ului „The Voice” care interpretează rolul lui Troublegum, unul dintre artiştii promovaţi anterior de Dan, care acum îl împrumută cu bani, pentru a putea produce albumul Grettei. „În ambele, trebuie să redai emoţia pe care o ai în studioul de înregistrări sau pe platoul de filmare. În toate există un ritm: şi în vorbire, şi în mişcare şi în acţiune. Aceste arte sunt înrudite”. În ceea ce priveşte propria lui prestaţie, Green este precaut - nu ştie dacă a interpretat în mod credibil un star hip-hop.
Hailee Steinfeld (care are o nominalizare la Oscar pentru rolul jucat anterior în filmul fraţilor Coen, True Grit, alături de Jeff Bridges şi Matt Damon) a învăţat să cânte la chitară pentru rolul lui Violet, care se transformă dintr-o morocănoasă într-o adolescentă matură care ştie să repare punţile rupte dintre ea şi tatăl său.
Pentru realizarea visului Grettei trebuia compus un număr de cântece care să reflecte atât mai multe genuri ale muzicii actuale, cât şi trăirile interioare ale personajelor. Trebuia să fie nişte cântece care să-l inspire pe Dan să le înregistreze în aer liber, în New York City. Ele nu puteau fi doar balade, sau cântece de dragoste uşor dansabile. Ele trebuia să sugereze atmosfera şi pulsul celei mai vibrante metropole americane.
Deşi ar putea părea contraproductiv, Carney a amânat scrierea cântecelor cât a putut de mult, dorind să fixeze personajele prin dialoguri şi acţiune înainte de a adăuga muzica, care să completeze şi să susţină scenariul. „Vroiam ca muzica să difere faţă de Once.
M-am gândit ce ar fi dacă Gretta ar fi mai puţin înclinată spre folk şi mai mult spre pop, ar semăna mai mult cu Burt Bacharach? Simon Carmody m-a pus în legătură imediat cu Gregg Alexander, care provine din formaţia New Radicals. Gregg a compus nişte cântece minunate, şi până la urmă treaba a căpătat o turnură foarte bună”, a relatat regizorul.
O altă mare provocare a filmului a fost aceea de a avea imagini la fel de frumoase ca şi muzica de pe coloana sonoră. „New York este un personaj important în film, aşa încât s-a desfăşurat o muncă asiduă de prospectare a unor locaţii unde se putea înregistra muzică”, explică scenograful Chad Keith. „Am vrut să prezentăm New York-ul în mod diferit, dar cât mai realist, astfel încât să realizăm o combinaţie de decor epic cu sunet inedit”.
„Filmul este o scrisoare de dragoste adresată oraşului New York, scrisă de un irlandez, care trăieşte în Dublin”, afirmă producătorul Anthony Bregman.