Netflix va ecraniza Un veac de singurătate, capodopera lui Gabriel García Márquez

de Cristina Grigore în 8 Mar 2019
Ar fi pentru prima dată când romanul este adaptat pentru micul sau marele ecran

Romanul Un veac de singurătate, ce i-a adus scriitorului columbian Gabriel García Márquez premiul Nobel pentru literatură în 1982, va fi ecranizat de Netflix. Conform publicaţiei The New York Times, compania a achiziţionat deja drepturile de adaptare şi va transforma romanul într-un serial TV. Va fi prima ecranizare a cărţii, la 50 de ani de la publicarea ei.

Un veac de singurătate, capodopera care l-a propulsat pe Márquez pe orbita celebrităţii internaţionale, este considerat de critici cel mai frumos roman de expresie spaniolă din toate timpurile (numit de Pablo Neruda "Don Quijote al timpului nostru"). Este povestea celor o sută de ani pe care se întinde fabuloasa istorie a celor şapte generaţii ale familiei Buendía, cu fanteziile, obsesiile, tragediile, pasiunile, disperările şi speranţele lor; este de fapt istoria miticului sat columbian Macondo, întemeiat de patriarhul José Arcadio Buendía, teritoriu prodigios, unde realitatea şi fantasticul se împletesc firesc în viaţa de zi cu zi. De la publicare, s-au vândut aproximativ 50 de milioane de exemplare ale cărţii şi a fost tradusă în peste 50 de limbi.

Pentru această adaptare, Netflix se află în căutarea celor mai buni actori şi realizatori de film latino-americani. Serialul va fi filmat în Columbia.

“Pentru America Latină – şi pentru Columbia – este povestea a 100 de ani ce „au modelat continentul nostru, l-au transformat în ceea ce este acum, prin intermediul regimurilor dictatoriale, naşterea unor noi ţări, colonialism”, a spus Francisco Ramos, preşedintele diviziei pentru producţii în limba spaniolă de la Netflix. El a subliniat însă faptul că producţia se adresează unui public mult mai cuprinzător: “Ştim că va fi ceva de-a dreptul fantastic pentru columbieni şi latino-americani, însă romanul este universal”, a mai spus el.

Exploreaza subiecte similare:

Netflix

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells