Netflix lucrează la un serial Resident Evil. Se are în vedere şi un reboot cinematografic

de Cristina Grigore în 25 Ian 2019
Compania intenţionează să extindă universul Resident Evil şi să dezvolte cât mai mult mitologia acestuia

Un serial Resident Evil a fost considerat multă vreme un zvon, însă cei de la Deadline.com au obţinut recent confirmarea informaţiei – Netflix a început deja lucrul la o producţie bazată pe celebra franciză horror inspirată din jocurile video ale Capcom.

Compania germană de producţie şi distribuţie Constantin Film, ce are în portofoliu şi filmele Resident Evil, se va ocupa de proiect. Cum James Wan a refuzat să facă parte din echipă, se caută acum un alt producător.

Netflix intenţionează să extindă universul Resident Evil şi să dezvolte cât mai mult mitologia acestuia. Serialul va păstra premisa de bază, ce a dat startul francizei cinematografice. Va intra în culisele Umbrella Corporation şi ale noii ordini mondiale cauzate de răspândirea virusului T. Nu vor lipsi scenele intense de acţiune şi trimiterile la peliculele francizei.

Cele şase filme Resident Evil – regizate de Paul W.S. Anderson, cu Milla Jovovich în rol central – au obţinut încasări de 1,2 miliarde de dolari în toată lumea. S-a vorbit despre un reboot cinematografic al seriei şi lansarea unei producţii TV încă din 2016, când a fost lansat ultimul film în cinematografe.

Un nou film Resident Evil – cu altă distribuţie – va fi scris şi, posibil, regizat, de un cineast britanic cunoscut pentru producţiile sale horror, Johannes Roberts.

Exploreaza subiecte similare:

James Wan, Milla Jovovich, Paul W.S. Anderson, Johannes Roberts, Resident Evil

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Manusa pe 26 ianuarie 2019 23:04
S-ar putea sa aibe succes, daca este bine realizat ca si de ex The Walking Dead.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells