Netflix lansează în premieră trailerul extins pentru documentarul Planeta noastră

de Cinemagia în 20 Mar 2019
Serialul de istorie naturală care cuprinde opt părți va fi lansat pe 5 aprilie în toată lumea

Netflix invită publicul să se bucure de imagini cu Planeta noastră extraordinară, odată cu lansarea trailerului extins pentru serialul documentar original Planeta noastră, care va avea premiera internațională pe 5 aprilie. Semnat de creatorul producției Planeta Pământ, serialul, care cuprinde opt părți, prezintă imagini nemaivăzute cu animale sălbatice și habitatul acestora, arătându-ne în același timp de ce natura este importantă pentru noi toți și ce pași trebuie să urmăm pentru a o ocroti. Serialul este însoțit de scene „din culise”, care vor fi lansate simultan pe Netflix, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.

Pe lângă Sir David Attenborough, seria va fi dublată de naratori locali în zece limbi, printre care și naratorii în limba spaniolă Penélope Cruz pentru Spania și Salma Hayek pentru America Latină.

„Sunt incredibil de onorată să fac parte din proiectul Netflix Planeta noastră. Serialul este de o frumusețe spectaculoasă, iar mesajul de conservare a mediului nostru este cât se poate de actual și important”, a declarat Penélope Cruz. „Mă simt foarte apropiată de tot ceea ce reprezintă Planeta noastră și sunt mândră să aduc acest serial locuitorilor din țara mea natală și din întreaga lume.”

„Serialul traversează granițe pentru a transmite un mesaj de admirație, respect și grijă pentru lumea noastră”, spune Salma Hayek. „Mă simt onorată să lucrez cu Netflix pentru a aduce acest serial locuitorilor din Mexic, țara mea natală, și publicului de limbă spaniolă din America Latină și din restul lumii.”

Acest proiect ambițios s-a desfășurat pe parcursul a patru ani și a fost filmat în 50 de țări și pe 7 continente, fiind rezultatul muncii unei echipe de peste 600 de persoane și concentrându-se pe diversitatea extraordinară a habitatelor din întreaga lume, de la sălbăticia meleagurilor izolate ale Polului Nord, la adâncurile misterioase ale oceanelor și până la vastele ținuturi africane și junglele luxuriante ale Americii de Sud.

În primul episod, „One Planet”, publicul va călători din jungla braziliană până în arhipelagul norvegian Svalbard, descoperind legătura dintre habitatele fragile și importanța lor extraordinară pentru ca viața să înflorească pe această planetă.

Episoadele următoare surprind habitatele principale de pe Pământ: regiunile arctice, junglele, oceanele, deșerturile și câmpiile, largul mărilor, regiunile cu apă dulce și pădurile. Grație unei echipe uriașe care include cei mai buni cineaști, cercetători și oameni de știință specializați în natura sălbatică și filmările 4K, fiecare episod prezintă mai multe imagini spectaculoase care nu au mai fost surprinse până acum.

Fără precedent din punctul de vedere al domeniului de aplicare și al ambiției, Planeta noastră va încânta și va captiva publicul din întreaga lume. Mai mult decât atât, serialul va ajuta la declanșarea unei importante dezbateri despre planeta noastră într-un moment crucial, în care omenirea trebuie să treacă la acțiune. Publicul va fi încântat de peisajele superbe și de animalele sălbatice rare, însă va descoperi și ce are de făcut pentru a proteja natura. „Pe întreaga planetă sunt întrerupte conexiuni care au o importanță crucială”, spune Attenborough. „Ceea ce vom face în următorii 20 de ani va fi decisiv pentru viitorul vieții pe Pământ.”

Producția serialului Planeta noastră este semnată de Silverback Films, Ltd , în parteneriat cu World Wildlife Fund (WWF). Producători: Alastair Fothergill și Keith Scholey.

Exploreaza subiecte similare:

Our Planet, David Attenborough, Penélope Cruz, Salma Hayek

Alte știri din cinema

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells