Natalie Portman şi Mila Kunis, sex agresiv în Black Swan?

de Ştefan Dobroiu în 24 Aug 2009
Natalie Portman şi Mila Kunis, sex agresiv în Black Swan?

La începutul weekend-ului trecut apărea pe site-urile de ştiri un zvon conform căruia Darren Aronofsky, regizorul premiat cu Leul de Aur anul trecut la Veneţia pentru The Wrestler, le-a fi pregătit o surpriză protagonistelor din următorul său film, Black Swan.

Se pare că frumoasele Natalie Portman şi Mila Kunis vor interpreta două balerine rivale în acest thriller deloc străin de supranatural şi că cele două ar împărţi ecranul şi în toride (şi violente!) scene de sex. Collider.com a reuşit să stea de vorbă cu Mila Kunis, pe care ai zărit-o ultima oară în Max Payne, iar aceasta a dat câteva informaţii foooooarte echivoce despre ce s-ar putea să vedem anul viitor la cinema.

Întrebată de Collider despre scenele "interesante" dintre ea şi Portman, Kunis a spus: "da, toată lumea vorbeşte despre asta în ultima vreme. Adică se pare că ceva a 'răsuflat'. Asta nu prea înţeleg cum s-a întâmplat şi am să răspund la întrebare doar când am să înţeleg. Scenariul este atât de bine păzit încât nu-mi pot imagina cum ar fi fost posibil ca cineva să pună mâna pe el". Asta nu sună deloc a "nu" răspicat, ci mai degrabă a "cum naiba de s-a aflat", nu-i aşa? Kunis a mai spus că tocmai a primit o nouă versiune a scenariului de la Aronofsky şi că acesta este atât de secretos în ceea ce priveşte destinul protagonistelor sale, încât în prezent nu există decât patru exemplare tipărite ale scenariului.

Se pare că producţia începe în noiembrie, iar filmările vor dura nu mai puţin de trei luni. Până atunci, Kunis (şi probabil Portman) se antrenează patru ore pe zi, şapte zile pe săptămână, pentru dificilele scene de balet. "Am început acum o lună şi mai am încă două luni de antrenamente înainte ca filmările să înceapă la New York", a spus Kunis, plângându-se de cât de solicitante sunt antrenamentele. "Toată ziua îmi contorsionez corpul, sunt nişte mişcări total nenaturale. Am oasele crăpate de la efort, am făcut entorse şi mi-au apărut muşchi în locuri unde nu m-aş fi aşteptat ca aceştia să poată exista", a mai spus Kunis, adăugând că acum le respectă foarte mult pe balerine.

Black Swan o are în vizor pe o balerină "veterană" (Portman) care se trezeşte implicată fără să vrea într-o competiţie cu o rivală (Kunis), miza crescând pe măsură ce adversarele se apropie de premiera unui spectacol foarte important. Din declaraţiile Milei Kunis pentru Collider, filmul este plin de sperieturi şi întorsături de situaţie.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cora_zon pe 24 august 2009 19:35
pai dak zicea un "nu " raspicat, cine se mai uita la film? ;D
Bavarezu320 pe 24 august 2009 23:00
mda
FarkaS pe 25 august 2009 11:27
Hmmmm... Acum de ce credeti ca s-ar uita o parte din "auditoriu" la acest film?
Radu1711 pe 21 aprilie 2010 22:41
wow ce actrita frate :-*
alex_il_fenomeno pe 21 ianuarie 2014 12:11
Este doar o scena, dar cred ca a facut deliciul multora.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells