Natalia Oreiro, cunoscută în România pentru o mulţime de telenovele pe care Cinemagia nu le-a văzut, va juca rolul principal într-un film al unuia dintre cei mai cunoscuţi regizori sud-americani, Adrian Caetano, adesea invitat la marile festivaluri ale lumii.
În Mala (adică "rea"), Oreiro o va interpreta pe Rosario, o asasină care, printre misiunile plătite, îşi urmează şi ea un scop al ei, desigur foarte sumbru. Aflat în prezent în pre-producţie, thriller-ul va beneficia de un buget foarte mare pentru Argentina (şi România, de altfel), de peste 3 milioane de dolari. Mai interesant pentru fanii lui Oreiro ar fi faptul că regizorul îşi prezintă proiectul drept extrem de "melodramatic, sângeros şi erotic", spun cei de la Variety, în timp ce actriţa a completat: "Rosario e un fel de Robin Hood pentru femeile abuzate". Eroina a fost abandonată în adolescenţă de iubitul ei, iar acum ucide numai bărbaţi care exploatează sau abuzează femei.
Filmul ar trebui să apară pe ecrane în septembrie 2010. Mai familiarizat cu festivalul de la Cannes, Caetano şi-ar putea lansa Mala la festivalul de la Veneţia.

Părerea ta
Spune-ţi părerea