Cea de-a doua zi a Festivalului de Film de la Cannes a fost deschisă de către filmul lui Mike Leigh, Mr. Turner, care anunţă şi premiile de interpretare ale acestei ediţii. Timothy Spall, în rolul pictorului, ar putea pleca acasă de la Cannes cu prestigiosul premiu de interpretare, dar şi Marion Bailey, ce a portretizat-o magistral pe femeia cu care pictorul a trăit în ultimii ani de viaţă. Toţi actorii care joacă sub îndrumarea lui Mike Leigh au un mod specific de a juca, imediat recognoscibil. Gesturi şi mimică accentuate, un soi de efervescenţă aparent acceptabilă doar pe scena teatrului, unde este necesar să îngroşi totul pentru a fi văzut şi de spectatorul din ultimul rând, dar atât de bine calibrat şi - în consecinţă - cu un rezultat atât de magistral pe ecran.
Timothy Spall face un Mr. Turner morocănos, lapidar, ce-şi cenzurează cuvintele când ceva nu-i convine, scoţând un soi de hârâit gutural. Turner (1775-1851) este urmărit de-a lungul ultimilor săi 25 de ani din viaţă, în viaţa de zi cu zi: artistul pictează în studio, hoinăreşte prin orăşele de pe malul mării, îşi pipăie menajera, curtează pe malul mării o doamnă din clasa muncitoare, se ocupă cu ezitare de problemele personale şi se întâlneşte cu alţi membri ai Academiei Regale. Prima dată este văzut în Olanda, unde făcea schiţe studiind lumina şi, în acelaşi timp, şi operele lui Rembrandt. Întors la Londra, este îngrijit de către tatăl său, William Turner Snr. (Paul Jesson), un fost frizer. Aici Leigh greşeşte, punând în rolul tatălui un actor de vârstă apropiată celei a lui Timothy Spall. Se remarcă în film şi Dorothy Atkinson, în rolul menajerei slabe de îngeri, care îl iubeşte în taină pe marele pictor, şi de care acesta profită sexual din când în când. Un scheci memorabil îl face şi actorul Joshua Maguire. Caracterul laconic al lui Turner contrastează cu limbajul preţios al tânărului critic de artă John Ruskin (Joshua Maguire): atunci când Ruskin dezbate calităţile şi defectele lui Claude Lorraine, răspunsul lui Turner este simplu: îi cere să aleagă ce preferă la masă...
Turner se apucă să lucreze energic ca să termine una dintre picturile sale, „Staffa, Peştera lui Fingal”. Un grup mare de artişti se adună în jurul lui şi toţi îl urmăresc fascinaţi cum picteaza ostentativ, mâzgăleşte, stropeşte şi scuipă pânza şi cum suflă o ciudată pulbere maro peste ea. Un munte, o vale, o formaţiune stâncoasă robustă, un cer dramatic. Turner este în mijlocul sălbăticiei. În mediul rural, Turner este inspirat de un motor de locomotivă de ultimă generaţie care îşi tractează vagoanele, iar reîntors în studioul său din Londra, pictează „Ploaie, abur şi viteză”. Suntem acum în epoca victoriană. Patru scene scurte descriu atitudininile filistine faţă de operele lui Turner, cu un aspect din ce în ce mai radical şi mai abstract. Regina Victoria face o vizită particulară la Academia Regală, împreună cu Prinţul Albert. Văzând două dintre tablourile lui Turner, ei îşi exprimă oroarea şi dezgustul. Turner îi aude şi se furişează afară, devastat. Ulterior îşi regseşte inspiraţia, într-un orăşel pescăresc, alături de o femeie cu o vitalitate şi putere molipsitoare, dna Booth (Marion Bailey). Tot în acest orăşel se întâlneşte pentru prima dată cu un aparat de fotografiat, şi reflecă răvăşit asupra faptului că aparatul acesta ar putea să devină mai important decât pictura. Dialogurile din film sunt excelent scrise, iar apusurile de soare din film, furtuna pe mare, locomotiva cu aburi, magistral - aproape pictural - create de către directorul de imagine Dick Pope.
Mike Leigh a participat joi la conferinţa de presă, alături de Timothy Spall şi de actriţele Dorothy Atkinson şi Marion Bailey. Directorul de imagine Dick Pope a fost şi el prezent, alături de Georgina Lowe, care semnează producţia. Mike Leigh a vorbit la conferinţă despre viaţa pictorului William Turner: „A fost un mare pictor şi a fost sublim de radical. Am descoperit că este posibil să dai naştere unor numeroase aspecte interesante legate de viaţa acestui om fascinant. Şi un regizor trebuie să simtă o oarecare legătură de empatie faţă de subiectul filmelor sale. Turner a avut o viaţă grea, şi cu siguranţă eu am acest sentiment de empatie faţă de el".
Timothy Spall, la rândul lui, a vorbit şi despre munca de a intra în pielea pictorului: „Ca să nu devin ridicol pe ecran, timp de doi ani am tot învăţat cum să desenez şi cum să pictez. Am avut ca material de lucru propriile lui emoţii. Relaţia sa cu propria mamă i-a cauzat răni adânci în suflet, aducându-i necazuri de factură emoţională, în special în relaţia cu femeile".
Despre fidelitatea istorică a filmuluI, Mike Leigh a declarat: „Mai lucrasem la un film a cărui acţiune avea loc în perioada victoriană. Aşa că a fost vorba despre răspunderea de a recrea un adevăr istoric. Însă, în acelaşi timp, era nevoia de a construi un personaj pentru film. Am finalizat cercetarea şi am parcurs toată documentaţia. Însă, ca de obicei, nu aveam încă niciun scenariu!"
Declaraţia regizorului Mike Leigh despre filmul Mr. Turner, aşa cum apare în caietul de presă oferit jurnaliştilor:
„La sfârşitul secolului, când se lansa Topsy-Turvy, am scris că a fost „un film despre toţi aceia dintre noi care suferă şi se străduiesc să-I facă pe alţii să râdă”. Acum am întors camera de filmat spre noi înşine, noi, cei care încercăm să fim artişti, cu tot zbuciumul pe care ni-l cere vocaţia. Dar să faci oamenii să râdă, pe cât este de greu, înseamnă ceva; să-I faci să experimenteze profundul, sublimul, spiritualul, frumuseţea epică şi drama terifiantă a ceea ce înseamnă să fii în viaţă pe planeta noastră – ei bine, înseamnă cu totul altceva, şi puţini dintre noi reuşesc vreodată, oricât de mult am încerca.
Turner le-a reuşit pe toate, desigur. El a fost un urias printre artişti, dedicat unui singur scop şi fără compromisuri, extrem de prolific, revoluţionar în abordarea sa, desăvârşit în arta sa, clarvăzător în viziunea lui. Cu toate acestea, Turner omul era excentric, anarhic, vulnerabil, imperfect, dezordonat şi, uneori, grobian. El ar putea fi egoist şi necinstit, dar totuşi generos şi capabil de o mare pasiune şi poezie.
Mr . Turner este despre tensiunile şi contrastele dintre acest om muritor şi munca lui atemporală, dintre fragilitatea şi puterea lui. Este, de asemenea, o încercare de a evoca schimbările dramatice din lumea lui de-a lungul ultimului sfert de secol din viaţa sa”.
Timothy Spall
Mr. Turner este al cincilea film al lui Timothy Spall cu Mike Leigh, după rolurile din „Viaţa e plăcută”, „Secrets and Lies”, „Topsy-Turvy” şi „Totul sau nimic”. Aceste colaborări i-au adus mai multe nominalizări – pentru cel mai bun actor la British Independent Film Award şi cel mai bun actor la Premiile Europene de Film pentru „Totul sau nimic”, cel mai bun actor în rol secundar la premiile BAFTA şi cel mai bun actor britanic într-un rol secundar la Circle Awards London Film Critics pentru „Topsy-Turvy”, precum şi cel mai bun actor britanic din partea London Film Critics' Circle Awards şi cel mai bun actor la BAFTA pentru „Secrets and lies”.
Actorul a colaborat cu Leigh la realizarea filmului de televiziune „Home Sweet Home” şi a piesei de teatru „Smelling a Rat”. Spall este probabil mai bine cunoscut publicului internaţional pentru rolul lui Peter Pettigrew din seria Harry Potter şi a fost, de asemenea, văzut ca Winston Churchill în „Discursul Regelui”, Peter Taylor în „Numele Jocului: Fotbal”, Beadle Bamford în „Sweeney Todd: Bărbierul diabolic din Fleet Street”, propriul său documentar de televiziune „Timothy Spall: Undeva la mare” şi, cel mai recent, în „The Blandings”.
Părerea ta
Spune-ţi părerea