"Mortala" Zhang Ziyi

de Ştefan Dobroiu în 9 Feb 2013
Floarea cinema-ului asiatic împlineşte azi 34 de ani

Are rolul principal feminin în The Grandmaster, filmul lui Wong Kar Wai care a deschis a 63-a ediţie a Berlinalei (citeşte AICI despre principalale atracţii ale festivalului) şi astăzi împlineşte 34 de ani. Îi dedicăm un articol aniversar pentru că am urmărit-o încă de la The Road Home, filmul lui Zhang Yimou premiat cu Marele premiului al Juriului la ediţia din anul 1999 a aceluiaşi festival. Lucrurile s-au schimbat în ultimii 13 ani pentru frumoasa Ziyi, care a avut între timp o mulţime de succese de casă şi are în pregătire câteva proiecte foarte interesante.

Este o scenă în Tigru şi dragon, filmul care a făcut-o celebră pe Zhang Ziyi (prenumele e Ziyi, căci în tradiţia chineză primul precizat este numele de familie) în care înţelegem că meşteşugul caligrafiei este asemănător cu cel al mânuirii sabiei. La fel este şi cu arta dansului: aşa şi-a început mica Ziyi cariera, devenind, la doar 11 ani, una dintre cele mai bune eleve ale Academiei de dans din Beijing. La 15 ani câştiga un concurs naţional pentru juniori, iar toate porţile i s-au deschis.

A devenit favorita cinefililor din lumea întreagă în 1999, când are un rol important în The Road Home, inclus în competiţia festivalului de la Berlin, dar recunoaşterea mondială vine în 2000, când apare în Tigru şi dragon, aclamatul film al lui Ang Lee. Un adevărat succes mondial, producţia de epocă a fost realizată cu doar 17 milioane de dolari şi a câştigat 215 milioane, dintre care 130 numai în Statele Unite, devenind astfel cel mai de succes film străin lansat vreodată în SUA. A primit zece nominalizări la Oscar, inclusiv la Cel mai bun film şi a câştigat patru: Cel mai bun film străin, Cea mai bună imagine, Cea mai bună coloană sonoră şi Cea mai bună scenografie.

Zhang Ziyi luptă în Tigru şi dragon cot la cot cu mult mai bine cunoscuţii Michelle Yeoh şi Chow Yun-Fat, iar priceperea în artele marţiale asiatice o vor face să fie „prizonieră”, cel puţin o perioadă de vreme, în lumea wuxia, cu excelentul Eroul al lui Zhang Yimou urmând în carieră şi apoi la fel de vizualul Casa săbiilor zburătoare. Actriţa evadează din gen cu Purple Butterfly, inclus în competiţia festivalului de la Cannes în 2003, dar şi cu specialul 2046 al lui Wong Kar-wai, cu care, iată, colaborează acum din nou la The Grandmaster.

Este dorită în rolul principal al ecranizării Memoriile unei gheişe/Memoirs of a Geisha. Criticat pentru americanizarea misterioasei lumi a gheişelor japoneze şi pentru că o chinezoaică joacă rolul principal, filmul nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor, dar oferă un moment foarte vizual a cărui protagonistă e chiar Zhang Ziyi. Dacă în Casa săbiilor zburătoare executa celebrul dans al boabelor de fasole, actriţa pregăteşte un moment la fel de vizual (şi în totală neconcordanţă cu abilităţile gheişelor) în Memoriile unei gheişe. Confirmă încă o dată că este în stare să ducă la bun sfârşit cele mai dificile coregrafii apărute vreodată pe marele ecran.

În 2005 este invitată în AMPAS, Academia americană de film cunoscută mai ales pentru organizarea galei Oscarurilor. În următorii cinci ani intră într-un con de umbră din punct de vedere internaţional, preferând să se concentreze pe proiecte locale. Anul trecut, cel mai recent film al ei, până la The Grandmaster, a fost inclus în secţiunea Quinzaine de realisateurs a festivalului de la Cannes. Este vorba de o nouă ecranizare după Legături periculoase, romanul epistolar al francezului Pierre Choderlos de Laclos.

The Grandmaster este revenirea ei atât la filmul de anvergură, cât şi lumea artelor marţiale. Premiera românească este programată pentru începutul lunii iulie.

Exploreaza subiecte similare:

Yi dai zong shi, Wo hu cang long, ang lee, Ying xiong, Shi mian mai fu, 2046, Memoirs of a Geisha

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
legolas05 pe 9 februarie 2013 17:18
O actrita foarte frumoasa
Ellena_Gabriella pe 9 februarie 2013 18:37
Superba actrita..foarte expresiva ! A realizat un rol extraordinar.. in Memoirs of a Geisha !
SANDA45 pe 9 februarie 2013 20:07
buna actrita.
Krakatau pe 9 februarie 2013 23:09
De fapt implineste 34 :P
AndreBlack pe 10 februarie 2013 11:24
Este o actrita foarte talentata , imi place foarte mult de ea .
rizea.alex70 pe 10 februarie 2013 13:26
Este intreadevar o actrita frumoasa...pacat ca nu a colaborat inca cu hollyoodul,dar are timp e inca tanara si daca se tine de actorie are sanse mari.
monicarusu25 pe 10 februarie 2013 14:30
grozava actrita si la multi ani!
alex_il_fenomeno pe 6 martie 2013 21:28
Sper sa mai urmaresc multe alte filme cu ea.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells