Morbius este, oficial, următorul proiect al Sony după Venom

de Cristina Grigore în 2 Oct 2018
Un poster spectaculos cu Jared Leto în rolul villain-ului a fost creat de un grafician independent

Anunțat de câteva luni ca posibil proiect al Sony, filmul Morbius, cu Jared Leto în rol principal, a fost confirmat de către producătorul Matt Tolmach. Într-un interviu acordat ComicBook.com, acesta a declarat: „Lucrăm acum la Morbius, cu siguranţă este următoarea noastră peliculă după Venom”.

A fost publicat şi un sinopsis preliminar al filmului: „Morbius este povestea horror şi de acţiune a unui om de ştiinţă care, în încercarea de a găsi leacul unei rare boli de sânge, ajunge să se transforme, accidental, într-un vampir. Dezgustat de propria persoană, hotărăşte să devină judecătorul celor nedemni de viaţă, pe care începe să îi vâneze şi să îi pedepsească”.

Personajul a apărut prima dată în cel de-al 101-lea număr al revistei de benzi desenate The Amazing Spider-Man, din 1971. Printre abilităţile sale se numără autovindecarea, zborul, o forţă şi o viteză supranaturale.

Producția, în regia lui Daniel Espinosa (Safe House, Life), va începe filmările în noiembrie. Un poster creat de artistul BossLogic îl arată pe Jared Leto într-o posibilă ipostază a villain-ului titular. 

Venom, cu Tom Hardy în rol central, se va lansa în cinematografele noastre pe 5 octombrie. 

Exploreaza subiecte similare:

Jared Leto, Venom, Daniel Espinosa, Safe house, Life

Alte știri din cinema

Meryl Streep, Palme d'or onorific la Cannes. Juriul acestei ediţii. Cannes imersiv

„A câștiga un premiu la Cannes, pentru comunitatea internațională de artiști, a reprezentat întotdeauna cea mai înaltă realizare în arta cinematografică”

Ménage-à-trois în filme. De la Jules et Jim, la Challengers

Challengers, nerecomandat sub 15 ani, se bazează foarte mult pe chimia dintre cei trei actori principali

5 informații interesante despre Baby Reindeer

Noua producție originală Netflix, Baby Reindeer, a fost lansată pe 11 aprilie și se bucură de o popularitate uriașă în rândul criticilor și cinefililor.

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Părerea ta

Spune-ţi părerea
mihaisamoila pe 2 octombrie 2018 22:22
interesant scaunul regizorial,espinoza abordand subiecte captivante.Se anunta un proiect indraznet in lumea anti-eroilor
YulianHD pe 3 octombrie 2018 00:58
Sa speram ca-l vom vedea si pe Blade, in aproprierea vampirului nostru preferat.
Cristian-Marius-Matei pe 26 octombrie 2018 22:45
Seamana cu personajul Raziel din seria de jocuri video Soul reaver

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells