O femeie singură, rămasă văduvă, are de dus pe umeri o nouă povară atunci când trebuie să-l primească în grijă pe fiul ei de 15 ani, care suferă de ADHD („Attention Deficit Hyperactivity Disorder”/Deficit de atenție/Tulburare hiperkinetică). Pe măsură ce femeia încearcă să se descurce cu fiul ei, Kyla - vecina puţin stranie de peste drum - îi oferă ajutorul. Împreună, cei trei îşi vor găsi un nou echilibru şi - cel mai important - o nouă speranţă în viitor. Acesta este, în linii mari, povestea filmului Mommy, câştigătorul Marelui Premiu al Juriului la Cannes, în 2014, de vineri în cinematografele româneşti.
Publicaţia Film Comment îl caracterizează ca fiind „tragic dar plin de speranţă, un film din care răzbate violenţa şi furia, dar punctat de momente vesele, un film eliberator de 134 de minute”. Aceeaşi publicaţie îl caracterizează pe Xavier Dolan ca având „atitudinea de copil teribil a unui Lars von Trier tânăr sau a unui Leos Carax, plus gustul pentru melodramă al unui Almodovar, şi o îndrăzneală în explorarea profunzimii oamenilor obişnuiţi care aminteşte de Cassavetes. Dolan reuşeşte să fie una dintre cele mai captivante voci ale cinematografului contemporan”.
Având abia 25 de ani (în luna martie împlineşte 26), Dolan este autorul a cinci filme şi a luat deja un Premiul al Juriului la Cannes împărţit cu Godard. Regizorul canadian-francez are un talent precoce, o energie debordantă şi o intensitate uriaşă a emoţiei manifestată în opera sa. În cei cinci ani de când a dat buzna în lumea cinematografică la Cannes cu un film plin de furie, semi-autobiografic, I Killed My Mother, Dolan a lucrat fără încetare, reinventând diverse stiluri şi genuri, creând cu bucuria unui copil care se aventurează pe un teren de joacă imaginar.
De la tema iubirii juvenile în Heartbeats, până la saga cu travestiuri din Laurence Anyways, şi până la sumbrul film a-la-Hitchcock Tom at the Farm, Dolan şi-a impus o voce cinematografică aparte. E puţin surprinzător că Dolan a reuşit, în acest timp, să facă ceea ce mulţi dintre noi încearcă să facă în decursul unei întregi vieţi: să se împace cu propria mamă. Mommy este Diane (Anne Dorval), văduvă, tatuată şi proaspăt concediată atunci când fiul ei adolescent, Steve (Antoine-Olivier Pilon) îi este pus în braţe, după ce fusese dat afară dintr-o instituţie psihiatrică, pentru că încercase să incendieze cantina.
Cu o figură angelică dar cu un temperament sălbatic, Steve este un coşmar, un nod gordian de furie şi porniri greu de controlat chiar cu medicamente. Dar pentru Diane este propriul copil, iar Diane este o luptătoare, hotărâtă să îşi salveze fiul cu orice preţ.
Pentru a tempera pornirile psihotice şi claustrofobice ale acestui cuplu oedipal mamă-fiu, Dolan introlduce o stranie necunoscută, Kyla (Suzanne Clement), care va încerca să facă şcoală de acasă cu Steve. Dincolo de o poveste năucitoare de iubire mamă-fiu, Mommy reinventează şi la capitolul imagine cinematografică,având o proporţie a imaginii 1:1.
Nu rataţi acest film, de vineri în cinematografe.
Părerea ta
Spune-ţi părereail astept de ceva vreme