Premiul juriului de la Cannes 2014 a mers sâmbătă seara ex-aequo către cel mai tânăr şi către al doilea cel mai vârstnic dintre candidaţii la Palme d'Or de anul acesta, respectiv canadianul Xavier Dolan, pentru „Mommy”, şi Jean-Luc Godard, pentru „Adio limbaj” în 3D.
Copilul minune canadian Xavier Dolan, în vârstă de 25 de ani, a venit la Cannes cu o dramă despre un adolescent tulburat şi mama lui, o forţă a naturii, care a adus lacrimi şi aplauze în rândul publicului, imediat după proiecţie mulţi critici văzându-l deja ca şi câştigător al Palme d'Or-ului.
Mommy este al cincilea film al lui Dolan şi marchează a patra apariţie a lui pe covorul roşu al festivalului de pe Riviera franceză, începând de la debutul său din 2009 cu I Killed My Mother. El este – de mai bine de un deceniu – cel mai tânar regizor din competiția pentru premiul Palme d'Or. Filmul o are în rolul principal pe Anne Dorval (care a avut, de asemenea, rolul principal în I Killed My Mother), în rolul extraordinarei mame văduve Diane, care se luptă cu temperamentul violent al fiul ei bipolar Steve. Steve (Antoine-Olivier Pilon) și Diane au o relaţie afectuoasă, piperată cu înjurături.
Strălucitoare în blugi strâmţi şi împânziţi cu strasuri, sau fuste mini, pe tocuri înalte, Diane este o femeie aprigă, care mizează pe înfăţişarea ei și pe sexualitatea ei coaptă, ca să treacă peste greutăţi. Dar, într-o zi, când Steve îşi atacă mama după ce ea îl acuză de furtul unui colier cu inscripţia „Mommy” pe care el i l-a dăruit, vecina lor misterioasă Kyla de peste drum aude cearta lor și sare în ajutor.
În timp ce Steve și Diane sunt în doliu după bărbatul casei, Kyla are şi ea o rană veche, declanşată când şi ea a suferit o pierdere dureroasă. Cei trei leagă o prietenie complexă în care Kyla devine un fel de făcătoare de minuni care are grijă de Steve în timp ce se confruntă cu crize, pentru ca Diane să încearce să-și câștige existența făcând traduceri.
Dar Steve o ia razna din nou, lăsând-o pe Diane să facă o alegere dificilă, ca să-l salveze pe el și să se protejeze pe ea.
Dolan a declarat că, dintre toate filmele sale, de „Mommy” este cel mai mândru. „Vorbește despre oameni care se iubesc profund, doar că dragostea este testată de viața însăși, de boală și de un sistem care îi ostracizează”, a spus el la Cannes. Xavier Dolan despre alegerea proporţiei ecranului de 1:1, a declarat - „Elementele care distrag au fost înlăturate. Vederea spectatorului se identifică cu vederea personajului. Desigur, există multe posibilităţi de a te juca cu limbajul. Adieu au langage!"
Xavier Dolan despre eroii personali: „Da, am eroi. Şi acel de care mă simt cel mai apropiat este Gus Van Sant. Filmele lui au o libertate a formei, ele nu sunt întotdeauna scurt pe doi, există divagări şi acest lucru creează emoţie”.
Regizorul-actorul-regizor de motaj-designerul de costume a mai decarat la Cannes că „Am în plan să mă întorc la universitate ca să studiez istoria artei şi germana”, a spus el. Dolan a spus la conferința de presă că tema mamă-fiu este „un teren fertil, care mă inspiră”, dar vârsta lui nu a contat ca factor în alegerea materialului. „Nu există o vârstă adecvată pentru a începe să spui povești”, a declarat el.
„Nu mă simt nici tânăr, nici bătrân, mă simt ca și cum aş încerca să fac ceea ce trebuie ca să spun o poveste care cumva mă bântuie”.
Întrebat despre posibilitatea de a deveni al doilea cel mai tânăr câștigător din istoria Cannes după Louis Malle, el a declarat că „ar fi doar un mesaj extraordinar pentru cei vârsta mea și din generația mea și percepută, cred, ca speranţă. Filmul meu, aș vrea să cred, este despre speranţă”.
Stephanie Belpeche de la ziarul francez „Le Journal du Dimanche”, a scris pe Twitter, după proiecţia filmului: „Cred că tocmai am văzut Palme d'Or”, în timp ce Donald Clark de la Irish Times a spus că a fost „ în mod oficial filmul meu preferat din competiţia de la Cannes 2014”.
Ryan Lattanzio de la website-ul american Indiewire l-a numit pe tânărul Dolan „aprope insuportabil de talentat”. Filmul reînvie temele frecvente ale lui Dolan – angoasa maternă și alienarea adolescentină, „dar creşte intensitatea cu o calibrare teribilă a interpretărilor de prim rang și a angajamentului emoțional”, a scris el.
Este un film în hohote emoționale, dureros de personal după toate aparențele, care oferă interpretări ce sunt aproape de scara spetacolelor de operă”, scria Peter Bradshaw în cotidianul britanic Guardian. „Energia şi abordarea lui Dolan sunt palpitante, filmul lui este adesea genial și foarte amuzant în moduri care fac ravagii printre barierele marcate ca Incorect şi Inadecvat”.
