Momente tari la Oscar 2012

27 Feb 2012

Cu o scenografie inspirată parcă de filmul Metropolis, al lui Fritz Lang, Gala Oscarurilor s-a desfăşurat luni dimineaţă, începând cu ora 3.30 a României, cu un Billy Crystal la fel de simpatic ca întotdeauna, cu montaje-parodii memorabile ale filmelor concurente, ironii la adresa vârstei membrilor Academiei ori a concurenţilor, ovaţii în picioare şi un palmares în mare parte anticipat de publicaţiile de specialitate.

"Nimic nu înlătură mai bine grijile faţă de situaţia economică actuală decât să vezi milionari care îşi dau cadou statuete de aur" sau "Am avut experienţe frumoase la cinema, cu toţii. Unii chiar se uitau la filme..." ori "Unii dintre aceşti eroi purtau tocuri înalte, precum Doamna de Fier şi ... Edgar Hoover" au fost o parte dintre vorbele de duh ale lui Crystal, care a repetat şi în această ediţie reţeta cu numărului de muzical, dar şi procedeul zoom-urilor pe faţa unor actori, spunându-le că ştie ce gândesc.

Cinemagia a selectat câteva momente tari ale acestei ediţii. Iată-ne ce ne-a reţinut în principal atenţia. Care au fost preferatele voastre?

Afișează:
1 din 8
Discursul lui Cristopher Plummer

Omagiatul Cristopher Plummer, la cei 82 de ani, îşi încununeze cariera de jumătate de secol cu primul Oscar din viţa lui, pentru rolul unui văduv care îşi dezvăluie homosexualitatea în Beginners. Plummer a mai fost nominalizat doar o singură dată (în 2009, pentru The Last Station). Acceptarea Oscarului a fost însoţită de un discurs memorabil.

Adresându-i-se lui Oscar, statueta din mână, Plummer spune - "Eşti cu doi ani mai mare decât mine, unde ai stat ascuns tot timpul ăsta?"..., făcând aluzie la tardiva sa recunoaştere. Plummer a continuat De când m-a născut mama, am pregătit discursul de mulţumire pentru Oscar. Acum vero doi ani,... l-am uitat. Dar n-am uitat să mulţumesc..."

Printre cei cărora a adresat mulţumiri s-a numărat soţia lui, despre care a spus că ar merita un Premiu Nobel pentru pace, pentru că l-a salvat în fiecare zi a vieţii sale.

Taguri:  oscar 2012

Părerea ta

Spune-ţi părerea
xerses pe 27 februarie 2012 14:24
Mi-a placut discursul lui Plummer.
ren22 pe 27 februarie 2012 21:06
si mie!
doinarac pe 27 februarie 2012 15:26
Mi -a placut discursul lui Meryl Streep , care a zis cind si a auzit numele, parca si auzea jumatate de America zicand:
- "Oh , no! Haideti , de ce iar ea ? din nou ? Dar ce mai conteaza ! ":-)) ....

doinarac pe 27 februarie 2012 15:32
Iar Jean DuJardin si-a inceput discursul cu "iubesc tara aceasta" ...parca un fel de "mica impunsatura " fata de Franta , singura , care nu l-a onorat cu premiul pentru cel mai bun actor, premiul CESAR , anul acesta! Recunoscut peste tot anul acesta , dar nu si la el acasa! In 2011 a luat totusi Cannes! Deci atunci a inceput recunoasterea lui, chiar acasa la el , asa ca ..... Cred ca ar fi vrut si premiul "Cesar" : pe principiul "dati Cesarului ce este al Cesarului :-))" Probabil ca luand Oscarul , nu mai este totusi asa dezamagit , ca la Oscarurile franceze a pierdut! :-))
doinarac pe 27 februarie 2012 16:10
Si Christoper Plummer mi a placut. Frumos ar fi fost sa faca o egalitate de voturi (s-a mai intimplat) cu Max Von Sydow, in acceasi situatie cu Plummer : 82 ani, 2 nominalizari, nici un Oscar . Este prea batrin , doar un optimism exagerat , mai poate face pe cineva sa creada ca Max Von Sydow o sa mai ia Oscar. Poate , daca este sanatos , sa i dea unul pt intreaga cariera ,,,,si contributie la arta cinematografica. Ar fi o recunoastere meritata ! :-))
jude pe 27 februarie 2012 15:43
1. foarte tare faza cu sarutul dintre Billy Crystal si George Clooney.
2. cand am auzit numele Octavia Spencer pentru cea mai buna actrita in rol secundar am tresarit, m-am bucurat enorm pentru ea...e o actrita de oscar, merita pe deplin.
3. Discursul lui Plummer-un discurs frumos. mi-a placut faptul ca a mentionat de sotia sa care ar merita un premiu Nobel pentru ca il salveaza in fiecare zi...
4. Ce dumnezeule face Sasha Baron Cohen? este absolut penibil...Nici nu merita luat in seama si mediatizat.

grumy pe 27 februarie 2012 17:54
Pct.4: De multe ori mediatizarea se face prin "scandal" , "socand" , faze ciudate "intimplatoare" , "scenariu provocator ,pe covorul rosu" , orice e bun sa-si promoveze filmul !!!
Horrormaster pe 27 februarie 2012 22:35
mie imi place Sasha Baron Cohen...e un comediant bun dar nu genial...are acel "ceva"ca sa scoata de la tine un zambet tamp
rob3rt_89 pe 27 februarie 2012 16:51
In North by Northwest , Gary Grant este urmarit de un avion , nu de un elicopter........
alex_il_fenomeno pe 28 februarie 2012 14:13
imi pare rau ca nu le-am vazut in direct ...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells