Milk, "observat" de Alianta homosexualilor si lesbienelor

de Gloria Sauciuc în 27 Ian 2009
Milk, "observat" de Alianta homosexualilor si lesbienelor

Aflat in competitie la Oscarul pentru cel mai bun film, "Milk" are inca o premisa pentru a fi premiat - asta in conditiile in care GLAAD (Alianta Homosexualilor si Lesbienelor impotriva Defaimarii) si-a anuntat nominalizarile pentru a 20-a editie a Premiilor anuale, conform Hollywood Reporter.

Premiile sunt dedicate prezentarii in filme a comunitatii lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor si transsexualilor, in cadrul a 26 de productii de limba engleza si 15 in spaniola. Acestea vor fi prezentate la diferite receptii, incepand cu luna martie.

"Milk", o productie a Focus Features, divizie a Universal Pictures, a fost selectat pe lista GLAAD a filmelor de cinema de larga distributie. Va concura cu "Brideshead Revisited" de la Miramax, "Nick and Norah’s Infinite Playlist" de la Columbia, "RocknRolla" de la Warner Bros. si "Vicky Cristina Barcelona" de la Weinstein Co.’s.

Printre concurentii din categoria "filme de televiziune" se numara "True Blood" de la HBO (care va rula din februarie si pe micile ecrane din Romania).

La sectiunea "comedie" nominalizati sunt "Desperate Housewives" de la ABC, "Reaper" de la CW si "Ugly Betty" de la ABC.

Premiile pentru merite deosebite vor fi decernate Luciei Mendez, actrita si cantareata care a desfasurat o campanie pentru a aduce in atentia publica problema sinuciderii tinerilor apartinand minoritatilor sexuale.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells