Una dintre cele mai în vogă actriţe de la Hollywood, Mila Kunis pare a avea tot ce îşi doreşte, celebritate, frumuseţe, carieră. Ea a dezvăluit însă în noul număr al revistei Harper’s Bazaar că nu se înghesuie nimeni să o invite în oraş şi îi este greu să-şi facă prieteni noi.
„Nu mă invită nimeni în oraş. Dar, în ultimul an, nici nu prea am stat pe-acasă, aşa că cine să mă invite?!”, a spus ea despre posibilele întâlniri amoroase. Nici în ceea ce priveşte încheierea de noi prietenii lucrurile nu stau mai roz: „Este greu să începi să povesteşti cuiva lucruri mai intime, pentru că adesea curiozitatea lor exagerată dovedeşte că nu le pasă într-adevăr de persoana ta”, a explicat ea.
Cât priveşte modul în care îşi petrece timpul liber, Kunis s-a declarat fidelă obiceiurilor sale: „Nu prea ies. Prefer să stau acasă, să-mi iau ceva de băut şi să mă uit la televizor. Paharul meu de vin şi cu mine suntem bestiali”, a spus ea.
Întrebată despre transformarea fizică suferită pentru filmările la Black Swan, Kunis a ţinut să menţioneze: „Corpul meu nu a mai fost la fel de atunci. Forma lui este diferită. Când am ajuns la 43 de kg, nu mai aveam pic de grăsime, dar eram numai piele şi os. Când am pus la loc kilogramele pierdute, acestea s-au rearanjat diferit… totul s-a pus parcă pe şolduri şi pe burtă”.
Cu toate acestea, actriţa pare a nu-şi face griji în ceea ce priveşte modificările corporale sau înaintarea în vârstă. „Nu voi băga un ac în mine dacă nu vor exista motive medicale”, spune ea. „Dar întrebaţi-mă peste zece ani. Acum, îmi vine să spun că voi accepta schimbările inerente, dar… cel mai probabil că, mai târziu, îmi voi dori să apelez şi la astfel de metode pentru fizicul meu. Nu mă îndoiesc de asta”.
În imaginea din dreapta, Mila Kunis, aşa cum apare pe coperta Harper's Bazaar.
Părerea ta
Spune-ţi părerea