Mii de bucureșteni și-au petrecut weekend-ul la filme de Cannes

de Cinemagia în 17 Oct 2016
Peste 500 de invitați la deschiderea festivalului

Proiecții sold out, săli arhipline și discuții prelungite cu invitații speciali – a șaptea ediție a Les Films de Cannes à Bucarest a avut un debut spectaculos în cele patru săli în care se desfășoară anul acesta, CinemaPRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului și Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României. Până în prezent, s-au vândut peste 10.000 de bilete pe Eventbook.ro, mare parte dintre ele în avans. Săptămâna continuă în forță, cu Alain Guiraudie invitat special al primelor două zile.

În aplauzele publicului, regizoarea Maren Ade a urcat împreună cu producătoarea Ada Solomon și membri ai echipei filmului Toni Erdmann pe scena CinemaPRO, la deschiderea festivalului, pe 14 octombrie, o seară cu covor roșu și peste 500 de invitați. În week-end, artista Mania Akbari a avut discuții prelungite cu publicul despre opera regretatului regizor iranian Abbas Kiarostami, cu care a colaborat în anii 2000, sălile de cinema fiind pline la Ten (2002) sau Le Goût de la cerise (1997) proiectate în secțiunea Tribut Abbas Kiarostami. Regizorul finlandez Juho Kuosmanen și-a prezentat duminică seara filmul care i-a adus Premiul secțiunii Un Certain Regard la Cannes, The Happiest Day in the Life of Olli Mäki, propus de Finlanda la Oscarul pentru Cel mai bun film străin, iar actorul Lucas Prisor a introdus filmul Elle. Sălile de cinema au fost neîncăpătoare la filme ca Juste la fin du monde (r. Xavier Dolan) sau American Honey (r. Andrea Arnold), proiecțiile fiind sold out.

După ce, în week-end, și-a prezentat filmul la prima ediție a festivalului de la Cluj-Napoca, Alain Guiraudie sosește astăzi la București, pentru o întâlnire cu publicul la premiera controversatului Rester vertical, luni, 17 octombrie, de la 21.00, la Cinema Elvire Popesco. O a doua discuție cu spectatorii va avea loc pe 18 octombrie, după proiecția filmului L’Inconnu du lac, de la 18.30, la același cinematograf. Provocatorul cineast francez va susține și un masterclass cu intrare liberă marți, 18 octombrie, ora 11.00, la Sala de cinema a UNATC (str. Matei Voievod 75-77). Discuția va fi moderată de influentul critic de film și autor de cărți de cinema Pascal Mérigeau (Nouvel Observateur).

Miercuri, 19 octombrie, de la 18.30, la Cinema Elvire Popesco, unul dintre cei mai promițători cineaști turci, Mehmet Can Mertoğlu, își va prezenta debutul Album - Premiul Révélation France 4 în Semaine de la Critique la Cannes. În realizarea lui au fost implicați cineaști români – Călin Peter Netzer este unul dintre producători, iar Marius Panduru este director de imagine.
Până miercuri, la Cinema Muzeul Țăranului urmează întâlniri cu echipele filmelor românești Inimi cicatrizate (r. Radu Jude), Anișoara (r. Ana-Felicia Scutelnicu), Afacerea Est (r. Igor Cobileanski). În paralel, în celelalte săli, vor rula filme mult-așteptate precum La fille inconnue (r. Jean-Pierre și Luc Dardenne) The Handmaiden (r. Park Chan-wook), Aquarius (r. Kleber Mendonça Filho), Harmonium (r. Koji Fukada) sau Ma Loute (r. Bruno Dumont).

Programul poate fi găsit pe www.filmedefestival.ro.

Ediția a șaptea a Les Films de Cannes à Bucarest este organizată de Asociația Cinemascop și Voodoo Films și realizată în parteneriat cu Ambasada Franței și Institutul Francez din Bucureşti și Muzeul Național de Artă al României. Este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii, Centrul Naţional al Cinematografiei, SACD / Société des Auteurset Compositeurs Dramatiques, Centrul Cultural de proiecte al Primăriei Municipiului Bucureşti - ARCUB, în cadrul Programului cultural „București - Orașul in-vizibil” 2016, Institutul Cultural Român, Goethe Institut și Ambasada Finlandei.

Les Films de Cannes à Cluj-Napoca (14-16 octombrie) este un proiect realizat cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca.

Ediția de Timișoara (21-22 octombrie) este realizată cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara.

Ediția de Iași (28 – 29 octombrie) este realizată cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași și al Asociației Studenților Jurnaliști din Iași.
Evenimentul beneficiază de sprijinul distribuitorilor Independenţa Film, Asociația Culturală Macondo, InterCom Film, Parada Film, microFILM, RoImage, Clorofilm, Transilvania Film, Freeman.

Festivalul este prezentat de Orange România, partener de tradiție al evenimentului.

Exploreaza subiecte similare:

Toni Erdmann , Abbas Kiarostami, Maren Ade, Xavier Dolan, Juste la fin du monde, American Honey, Andrea Arnold, Hymyilevä mies , Rester vertical, Alain Guiraudie, Inimi cicatrizate, Anișoara, Afacerea Est, Aquarius, Fuchi ni tatsu, Ma loute

Alte știri din cinema

How to Have Sex – Ghidul unei generații despre cum să NU faci sex

Debutul în lungmetraj al lui Molly Manning Walker este mult mai profund decât dezvăluie titlul. Producția britanică a primit premiul Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes 2023 și urmează să fie proiectată în cinematografele din țară.

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells