Michelle Rodriguez are o propunere „sexy” pentru distribuţia lui Furious 8

de Cristina Grigore în 24 Aug 2015
Rodriguez a declarat că este de acord și cu introducerea în distribuție a lui Hellen Mirren și Cara DeLevigne

Următorul film din seria Fast and Furious este în pregătire la Hollywood şi a primit recent un titlu cât se poate de ușor de ghicit – Furious 8. Au apărut deja informații legate de distribuția peliculei, printre care zvonurile legate de revenirea în franciză a Evei Mendez, ori aducerea în echipă a unor actrițe precum Cara DeLevigne sau Helen Mirren.

Una din actrițele celebre prezente în serie, Michelle Rodriguez, a ținut să menționeze, într-un interviu acordat recent ET Online, pe cine și-ar dori ca prezență feminină în viitorul film. Propunerea sa a fost una pe măsura celebrității lui Paul Walker și a golului lăsat în echipa de staruri a filmului -  Angelina Jolie.

„Cred că asta ar fi sexy! Ar fi cu adevărat grozav. E nevoie să aducem în faţă un star ultra cunoscut”, a spus Rodriguez. Din păcate însă, Jolie, cu ceva titluri populare în zona filmelor de acțiune (Tomb Rider, Salt, Mr. and Mrs. Smith), s-a distanțat în ultimii ani de acest gen și este tot mai selectivă în alegerea partiturilor sale, mai ales că se dedică tot mai mult regiei și producției de film.

Rodriguez a declarat că este de acord și cu introducerea în distribuție a lui Mirren și DeLevigne, însă a ținut să menționeze că, în opinia sa, noile personaje feminine nu ar trebui plasate în roluri de antagoniste. „Prefer ca fetele dintr-un film să fie în aceeași echipă, pentru că de cele mai multe ori se întâmplă să ne certăm unele cu altele și cred că a venit vremea să trecem la un alt nivel, unul mai evoluat”, a punctat actrița.

Exploreaza subiecte similare:

Michelle Rodriguez, Fast & Furious 8, Paul Walker, Angelina Jolie, actor

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cosmin742000 pe 24 august 2015 13:38
Michelle Rodriguez e sexy dar FF nu poate fi numit " film"

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells