O dată cu lansarea în cinematografele de la noi a celui mai recent film al lui Michael Moore, Capitalismul: o poveste de dragoste, iată în continuare o prezentare a cineastului şi un interviu despre această producţie.
Michael Moore s-a născut în 1954 în Michigan. După ce a mers un timp la un seminar catolic, Moore câştigă la 18 ani un loc în consiliul local şcolar, devenind unul dintre primii adolescenţi aleşi într-o funcţie publică din Statele Unite. La 22 de ani, a înfiinţat şi editat un ziar alternativ, The Flint Voice. Publicaţia lui Moore a ajuns în ştirile naţionale atunci când un tribunal s-a opus unui ordin al primarului din Flint către poliţie de a confisca toate plăcile de imprimerie ale ziarului Voice. Motivul era un articol al publicaţiei care expunea faptul că primarul folosea muncitori plătiţi de federaţie pentru propria campanie politică.
În 1986, Michael hotărăşte să se documenteze cu privire la devastarea oraşului său de către General Motors. A strâns un grup de prieteni care au învăţat cum să facă un film, a vândut ce a putut ca să finanţeze producţia şi, în 1989, a prezentat lumii întregi Roger & Me.
La 20 de ani de la lansarea lui Roger & Me, Michael Moore revine la subiectul pe care l-a studiat şi dezbătut intens de-a lungul carierei sale: impactul dezastruos al dominaţiei corporaţiilor asupra vieţii de zi cu zi a americanilor (şi, implicit, asupra restului lumii). Dar, de această dată, vinovatul este mult mai mare decât General Motors şi scena crimei e mult mai largă decât Flint, Michigan.
Cu umor dar şi cu indignare, Capitalismul: o poveste de dragoste explorează o întrebare tabu: care este preţul plătit de America pentru iubirea pe care o poartă capitalismului? Cu ani în urmă, această iubire părea inocentă. Totuşi, în prezent, visul american arată mai mult a coşmar dat fiind faptul că oamenii îşi pierd slujbele, casele şi economiile. Moore ne arată vieţile oamenilor obişnuiţi, care au fost date peste cap; se duce să caute explicaţii la Washington şi oriunde în altă parte este nevoie. Ceea ce găseşte este o serie de simptome ale unei poveşti de dragoste eşuate: minciuni, abuz, trădare… şi 14.000 de slujbe pierdute pe zi.
Capitalismul: o poveste de dragoste reprezintă în acelaşi timp apogeul carierei filmografice ale lui Moore, dar şi o viziune asupra a ceea ce ar putea fi un viitor mai bun. Să fie oare acest film ultima încercare a lui Michael Moore de a răspunde la întrebarea care i-a marcat existenţa de cineast: Cine suntem şi de ce ne comportăm aşa?
1. Ce v-a determinat să faceţi acest film? De ce acum?
În America, oamenii au tendinţa de a aştepta să se liniştească lucrurile înainte să discute în mod deschis anumite subiecte. Chiar dacă oamenii simt că s-a întâmplat ceva groaznic, ei se lasă în voia lucrurilor. Se adaptează şi acceptă mediocritatea. Simt că dacă ţin ciocul mic şi îşi văd de treabă, o să fie ok pana la urmă. Dar cineva trebuie să vorbească.
Scopul meu este să pun întrebări pe care le am de ceva timp şi pe care şi societatea noastră trebuie să le pună. Nu este treaba artistului sau a muzicianului sau a cineastului să urmeze masele. Politicienii nu vor avea niciodata propria initiaţivă de a schimba ceva. Pentru ei nu este o idee bună să fii curajos; e prea riscant. Oamenii trebuie să îi facă să se schimbe.
2. Cât a durat să faceţi filmul?
Am început producţia în primăvara anului 2008. Dar, în realitate, acesta este un film pe care am început să-l fac în ultimii 20 de ani. De când a fost lansat Roger & Me în 1989, au existat linii şi idei comune prezente în toate proiectele mele.
3. Mulţi oameni sunt mânioşi în ceea ce priveşte recenta criză financiară şi efectele sale asupra investiţiilor, slujbelor, preţurilor caselor şi a bugetelor guvernamentale, dar nu ştiu exact pe cine să dea vina. Ne va ajuta filmul să vedem cine este de vină pentru acest colaps?
Nu cred că vinovaţii pentru colapsul financiar sunt o necunoscută. Multe reacţii au fost îndreptate împotriva băncilor şi a altor instituţii financiare care au prădat economia şi s-au jucat cu ea. Şi către politicienii care au permis aceste lucruri... Nu mă provocaţi.
Filmul nu este despre criză sau despre o dezvăluire sau o tentativă de evadare. Am început să lucrez la acest proiect înainte ca economia să cadă şi înainte să ştiu că va exista o jefuire masivă a Trezoreriei Statelor Unite, cu o lună înainte de alegerile prezidenţiale. Nu mă concentrez asupra unui individ sau companie sau chestiune; este vorba de imaginea în ansamblu. Acest film se ia de un sistem care permite, încurajează şi, cel mai important, garantează această corupţie.
4. Se pare ca întregul Guvern este vinovat. Membrii ambelor partide politice au contribuit la situaţia curentă. Are cineva de la Washington mâinile curate?
Nu există destul dezinfectant de mâini Purell în lume să dezinfecteze Washington-ul. Filmul dă nume şi urmăreşte ambele părţi fără frică şi fără preferinţe. Fiecare discuţie politică ajunge la lupta dintre liberal şi conservator şi democrat contra republican. Este doar o distragere de la adevărata chestiune: sistemul în cadrul căruia funcţionăm angreneaza ambele partide, şi pe liberali şi pe conservatori. Există certuri zgomotoase şi urâte între cele două partide, dar toţi vor să păstreze puterea şi în niciun caz nu vor să îşi taie craca de sub picioare. Acest film se ocupa de chestiunile ce nu sunt dezbătute în Congres sau în talk show-urile de duminică dimineaţă (sponsorizate de către Boeing, AT&T, Archer Daniels Midland, ExxonMobil…).
5. Cu ce speraţi să plece publicul de la acest film?
Cu popcorn şi furci.
Părerea ta
Spune-ţi părerea