Este de ajuns să arunci o privire următoarelor proiecte ale lui Michael Fassbender pentru a te convinge că este marele star al următorilor cinci ani. Fassbender a avut inspiraţia de a combina apariţii în blockbustere de succes cu dramele mult mai dificile, dar şi mai bine primite de critică sau premiate în festivaluri. Şi în următoarea perioadă a carierei sale actorul pare a folosi aceeaşi strategie. Află din materialul de mai jos ce pregăteşte multi-premiatul pentru drama Shame (foto).
Cel mai discutat rol viitor al actorului ar putea fi cel al protagonistului Assassin's Creed, unul dintre asasinii în jurul cărora se învârte acţiunea ecranizării jocului de succes. Produs de 20th Century Fox, proiectul va începe producţia la sfârşitul lui 2013, pentru o premieră recent fixată pentru data de 22 mai 2015. Multitudinea de fani de-abia așteaptă să vadă cum ar putea face trecerea jocul la marele ecran. Assassin's Creed este considerat moștenitorul unei alte serii de succes, Prințul Persiei, și știm cu toții că ecranizarea lui Sands of Time nu prea s-a bucurat de succesul prevăzut de studiourile producătoare.
Până atunci, Michael Fassbender a terminat deja filmările la patru producţii foarte interesante. Dintre ele iese în evidenţă Twelve Years a Slave, povestea unui cetăţean american de culoare care, deşi liber, este răpit şi vândut ca sclav la jumătatea secolului al 19-lea. Eroul va avea de îndurat 12 ani de sclavie până va reuşi să revină în sânul familiei. Fassbender îl interpretează pe Edwin Epps, un proprietar de plantaţie celebru pentru cruzimea sa. Noi ne întrebăm acum câte asemănări vor fi între interpretarea sa și cea a lui Leonardo DiCaprio din Django Unchained.
A terminat filmările la The Counselor, cel mai nou proiect al lui Ridley Scott (alături de care lucrează şi la sequelul lui Prometheus). Thrillerul se lansează pe 15 noiembrie, îi are în alte roluri importante pe Brad Pitt, Cameron Diaz, Penélope Cruz şi Javier Bardem şi spune povestea unui avocat total depăşit de situaţie când ajunge să fie implicat în traficul de droguri. Este de precizat că autorul scenariului este nimeni altul decât celebrul scriitor Cormac McCarthy (The Road, No Country For Old Men), aflat la prima incursiune pe tărâmul scenaristicii.
Filmează acum la X-Men: Days of Future Past, în care reia rolul lui Erik Lehnsherr (mai cunoscut sub numele Magneto), din X-Men: First Class, succesul de casă şi critică din 2011. A terminat filmările şi la Frank, o comedie despre muzică ce-l are în centru pe personajul titular, vocalistul excentric şi misterios al unei trupe pop.
În 2015 sunt mari şanse să vedem şi sequelul la Prometheus. Zvonurile că noul proiect al lui a început castingul sugerează că scenariul este deja scris şi că producţia efectivă ar putea demara înainte e sfârşitul anului. La finalul Prometheus vedeam personajele lui Noomi Rapace şi Fassbender, Elisabeth şi androidul David, zburând, la bordul unei navete spaţiale, spre o destinaţie necunoscută.
Care este filmul tău preferat din cariera lui Michael Fassbender?
Părerea ta
Spune-ţi părereaNisa pentru a vedea profilul dvs. și am interesant să știi mai multe, e-mail meu este ([email protected])
Dumnezeu să vă binecuvânteze
mulțumiri
MARIAN
....................................................................................................................................
hello
Nice to view your profile and am interesting to know you more,my email is([email protected])
may god bless you
Thanks
MARIAN