Michael Chiklis, detectivul Vic Mackey din serialul "Lege si faradelege" ("The Shield"), cu care telespectatorii Pro Cinema se pot intalni in fiecare sambata, incepand cu ora 22:00, a primit de curand titlul de cetatean de onoare si cheia orasului Andover, din Massachusetts, locul unde si-a petrecut copilaria. Oficialitatile orasului au organizat o festivitate speciala - Ziua Michael Chiklis - in cadrul careia i-au acordat vedetei din "Lege si faradelege" o cheie simbolica a orasului. Evenimentul a coincis si cu o petrecere data de absolventii liceului din Andover, promotia 1982, la care a participat si Chiklis.
Profesorii si-au amintit ca fostul capitan al echipei de fotbal, Chiklis, era unul dintre cei mai duri jucatori de pe teren si n-ar fi ratat sub nicio forma nicio ora de antrenament. "Michael era un jucator la fel de dur pe cat este de dur si detectivul pe care-l interpreteaza in Lege si faradelege. Rolul din serial i se potriveste manusa", spune fostul antrenor al lui Chiklis. Fostii profesori de arta teatrala ai lui Michael Chiklis sunt ferm convinsi ca succesul de care s-a bucurat actorul castigator al premiilor Emmy si Globul de Aur li se datoreaza si lor. "Suntem foarte mandri de Michael si ne bucuram ca in ciuda succesului n-a uitat niciodata de unde a plecat", a spus unul dintre fostii profesori ai vedetei din "Lege si faradelege".